Iti spunem ce te asteapta astazi din punct de vedere astrologic.
BERBEC
Daca pleci la drum, merg toate ceas, de parca le-ai programat in cele mai mici detalii. Exista o sincronizare perfecta intre aspectele acestei zile, totul vine exact atunci cand trebuie, se intampla exact atunci cand trebuie, ca nici tie nu-ti vine a crede ce bine se aseaza toate la locul si timpul potrivit. E un final de an care iti inspira o buna organizare, deci ar fi bine sa intri in nou an cu aceeasi rigoare si claritate, ca sa ai 2015 ca la carte.
Stabileste-ti niste obiective foarte precise, chiar daca drumul pana la ele nu e nici scurt, nici simplu, dar la talentul tau de a le organiza pe toate perfect, e foarte probabil ca anul care incepe sa mearga ca uns! Un an nou eficient si cu schimbari pozitive!
TAUR
Iata c-a venit si vremea bilantului si, privind inapoi, esti multumit de tot ce-ai adunat si de momentele frumoase pe care le-ai trait.
Este un moment bun sa arunci o privire peste umar, pentru ca acum s-ar putea sa observi unele aspecte aparent minore, pe care nu le-ai remarcat la momentul respectiv in trecut, si care iti dau acum o senzatie puternica de satisfactie. Ai un fel de revelatie pentru ca descoperi in jurul tau un semn, poate neimportant pentru altii, dar care pentru tine inseamna enorm. Spui azi: aha, de asta aveam nevoie si ai numai motive sa te bucuri si sa te lauzi tuturor cu starea ta de fericire.
Intra in noul an mult mai atent la coincidente, la simbolurile norocoase din jur, pentru ca vazandu-le, te incarci de senzatia ca va fi bine! Tot ce pentru tine simbolizeaza noroc, ti se arata azi mult mai vizibil. Un an nou cu semne bune si satisfactii!
GEMENI
Privesti chestiunile financiare cu un dram de inocenta, si bine faci, pentru ca nu e momentul sa analizezi bugetul familiei cu atata rigoare si dramatism.
Totul se va aranja mai bine decat crezi, ca atare nu te gandi nici la datoriile cu care inchei anul, nici la facturile neachitate, nici la sumele pe care nu le-ai primit inca. Intra in noul an cu detasare, cu un aer de eliberare de orice stres, si spune-ti cu tarie ca va fi un an prosper si stabil din toate punctele de vedere. Cu cat privesti mai calm si mai linistit spre viitor, chiar si daca ai o lista nesfarsita de cheltuieli la rand, aceasta atitudine relaxata te va ajuta sa le asezi pe toate la locul potrivit si sa
reduci stresul. Un an nou mai bun si fara griji financiare!
RAC
Chiar si la final de an, gandurile tale tot spre munca se indreapta, dar intr-adevar e o zi mult prea buna ca s-o lasi sa treaca fara a face ceva concret, in avantajul tau. Ceea ce iese azi din mainile tale, efectele eforturilor tale de azi se vad si sunt demne de lauda, de aceea nu trebuie sa lasi ziua fara sa faci ceva care sa te reprezinte.
Fie ca e treaba de prin bucatarie, fie ca mai ai ceva de rezolvat pe la serviciu chiar si azi, privesti la roadele muncii tale cu bucurie, convins ca ai facut ceea ce trebuie. Mai mult, ai putea juca un rol calauzitor pentru cineva care nu se pricepe sau nu se descurca, si te oferi sa-i dai indrumarea salvatoare, caci asa cum ajuti tu acum, asa vei primi si tu ajutor la anul! Un an nou cu succes si roade bogate!
LEU
E o zi dedicata lucrurilor marunte, dar
frumoase, pentru ca viata nu e facuta numai din evenimente stralucitoare, poti gasi fericirea si in cel mai banal loc, facand cel mai normal lucru si in compania cea mai simpla, si ai sa descoperi ce bine te simti in asemenea postura. Cu aceasta idee in minte- ca viata e minunata si in banalul ei- intri in anul nou cu dorinte marunte, dar multe, convins ca de aici incepe fericirea.
Nu trebuie sa tintesti neaparat spre cele mai complicate teluri, ci poti porni de la putin urcand mai apoi pas cu pas spre marile reusite. Propune-ti pasi mici pentru anul care incepe, pentru ca asa vei ajunge mai sigur la cele mai inalte trepte ale viselor tale. Un an nou cu mii de dorinte implinite!
FECIOARA
Cheama cu gandul tot ce-ti doresti, pentru ca azi portile universului sunt si mai larg deschise si esti auzit mult mai usor acolo sus! Nu fi modest, nu te teme sa ceri, nu astepta de la viata lucruri banale si nici dorinte usor de indeplinit, ci ai curaj sa visezi cat mai sus si cat mai departe. Legea atractiei functioneaza de minune iar lista ta de dorinte, oricat de lunga ar fi, atrage exact ce e mai bun pentru tine. Indrazneste sa-ti pui zeci, sute de dorinte in minte acum, si fii convins ca ele sunt deja in drumul lor spre materializare. Sigur, tot ce faci zi de zi construieste lumea la care visezi, dar primul pas spre un scop e sa-l vrei! Un an nou bogat in vise marete si scopuri atinse!
BALANTA
E un moment excelent sa te debarasezi de un balast de care chiar nu mai ai nevoie. Lasa aici, la intrarea in noul an, bagajul vechi si elibereaza-te de ganduri, emotii, amintiri, relatii care nu mai au nici un rost de maine. Priveste spre noul an cu deschidere, cu dorinta de a evolua, de a face un pas mai sus spre noul om care urmeaza sa devii, dar, pentru a face loc noului, trebuie sa scapi de vechi, iar ziua aceasta e perfecta pentru un asemenea proces de purificare, detoxifiere, renuntare de ceea ce nu mai e bun pentru tine. Priveste spre noul an cu deschiderea de a invata lucruri noi, de a cunoaste alti oameni, de a te alatura altor provocari si proiecte si deschide-ti inima si mintea catre viitor. Un an nou plin de noutati si speranta!
SCORPION
Fii deschis spre impacare, spre armonizare, pentru ca un final de an e momentul ideal pentru a face pace cu toata lumea. Mai intai cu cei mai apropiati tie, deci cere-ti iertare, in felul tau, cu voce tare sau in gand, pentru ceea ce stii ca n-ai facut tocmai bine fata de ei si arata-te dispus sa te schimbi pentru a fi pe placul lor. Apoi indreapta-ti privirea spre lumea larga si arunca in eter, spre univers, scuzele tale, pentru a intra intr-un an nou complet eliberat de vini, de griji, de amintiri neplacute, de blocaje. Daca o relatie n-a mers prea bine anul acesta, intra in 2015 cu dorinta aceasta in minte: de a deschide o cale spre dialog, de a repara relatia, de a discuta rational si cu calm despre voi, pentru a mai da o sansa relatiei. Un an nou cumpatat si pasnic!
SAGETATOR
Un an nou e sansa perfecta pentru a face o mare schimbare in viata ta. E vremea sa spui adio unei stari de lucruri, celui care ai fost, etapei de viata in care ai evoluat pana azi, ca de maine sa pornesti spre alt nivel! E un moment excelent sa renunti la ceva ce te tine pe loc, ce nu-ti mai trebuie, ce nu-ti face bine, deci gandeste-te foarte sincer ce nu ai mai dori sa iei dupa tine in anul care incepe. Dorinta de a fuma sau a manca? O relatie care nu mai merge? Un job care nu te mai satisface? Un look care nu-ti sade bine? Chibzuieste profund si, daca esti pregatit sa pornesti in alta directie, intra in 2015 pregatit pentru marea renuntare care te duce spre o alta etapa de viata. E timpul sa pui punct si sa nu te mai intorci niciodata la ceea ce lasi la poarta anului care incepe. Un an nou cu transformari benefice!
CAPRICORN
E o zi vesela, in care inima ta se simte rasfatata de o multime de vesti bune, de vorbe frumoase, de intalniri placute. Intra in noul an cu aceeasi bucurie in suflet, ca sa fie un an fericit si pozitiv de la un capat la altul. Iubirea este una din marile satisfactii ale acestei zile, orele petrecute in compania persoanei dragi sunt de mare valoare si se vede pe chipul tau cat de fericit inchei anul. Daca mergi undeva in lume la o petrecere de revelion, stai atent la cei care iti tin companie, pentru ca o idila poate incepe chiar acum. Intri intr-un an al evenimentelor fericite pentru inima ta, fie ca e vorba de momente de varf in iubire, fie ca sunt evenimente majore in familie, sau doar de o stare de bine general perf
VARSATOR
Desi ai fi tentat sa respingi ceva pentru ca ai impresia ca nu e in armonie cu starea ta de spirit, accepta provocarea, pentru ca in spatele aparentelor s-ar putea sa intalnesti ceva mult mai bun si mai frumos decat ai crezut initial. E posibil sa nu ai chef azi de petrecere in familie sau sa iesi in oras la artificii cu prietenii, ai vrea sa fii lasat cu ale tale, dar nu e deloc atitudinea potrivita. Spune da oricarei invitatii, chiar daca, la primul impuls, ai vrea sa refuzi, pentru ca va iesi perfect! Bucura-te de tot ce ti se ofera, nu fugi de oportunitatile acestei zile sau ale acestei nopti, pentru ca ai putea regreta mai apoi sa le-ai dat cu piciorul. Intra in noul an deschis spre noi provocari, chiar daca, la prima vedere, nu ti se par atat de atractive. Un an nou cu surprize placute!
PESTI
E o zi agitata, dar in care trebuie sa-ti gasesti si cateva clipe doar pentru tine, in care sa stai de vorba cu sinele tau. Nu te lasa coplesit de nervi, de graba, de viteza in care se desfasoara toate in jurul tau, ci ofera-ti acest dar pentru tine: roaga-te cateva clipe in sinea ta, fa-ti lista de dorinte, asculta ce iti transmite vocea ta interioara. Daca nu iesi macar un mint din acest iures ca sa iti linistesti sufletul, ai putea intra in anul nou stresat, fara un plan de bataie de perspectiva. Retrage-te in camera ta fara nimeni in jurul tau si asculta-ti marile dorinte. Scoate-le la lumina, transpune-le in cuvinte sau rezolutii pentru noul an, si apoi revino in nebunia ultimei zile a anului. Un an nou cu liniste sufleteasca si odihna!
Horoscop oferit de ACVARIA.
BERBEC
Daca pleci la drum, merg toate ceas, de parca le-ai programat in cele mai mici detalii. Exista o sincronizare perfecta intre aspectele acestei zile, totul vine exact atunci cand trebuie, se intampla exact atunci cand trebuie, ca nici tie nu-ti vine a crede ce bine se aseaza toate la locul si timpul potrivit. E un final de an care iti inspira o buna organizare, deci ar fi bine sa intri in nou an cu aceeasi rigoare si claritate, ca sa ai 2015 ca la carte. Stabileste-ti niste obiective foarte precise, chiar daca drumul pana la ele nu e nici scurt, nici simplu, dar la talentul tau de a le organiza pe toate perfect, e foarte probabil ca anul care incepe sa mearga ca uns! Un an nou eficient si cu schimbari pozitive!
TAUR
Iata c-a venit si vremea bilantului si, privind inapoi, esti multumit de tot ce-ai adunat si de momentele frumoase pe care le-ai trait. Este un moment bun sa arunci o privire peste umar, pentru ca acum s-ar putea sa observi unele aspecte aparent minore, pe care nu le-ai remarcat la momentul respectiv in trecut, si care iti dau acum o senzatie puternica de satisfactie. Ai un fel de revelatie pentru ca descoperi in jurul tau un semn, poate neimportant pentru altii, dar care pentru tine inseamna enorm. Spui azi: aha, de asta aveam nevoie si ai numai motive sa te bucuri si sa te lauzi tuturor cu starea ta de fericire. Intra in noul an mult mai atent la coincidente, la simbolurile norocoase din jur, pentru ca vazandu-le, te incarci de senzatia ca va fi bine! Tot ce pentru tine simbolizeaza noroc, ti se arata azi mult mai vizibil. Un an nou cu semne bune si satisfactii!
GEMENI
Privesti chestiunile financiare cu un dram de inocenta, si bine faci, pentru ca nu e momentul sa analizezi bugetul familiei cu atata rigoare si dramatism. Totul se va aranja mai bine decat crezi, ca atare nu te gandi nici la datoriile cu care inchei anul, nici la facturile neachitate, nici la sumele pe care nu le-ai primit inca. Intra in noul an cu detasare, cu un aer de eliberare de orice stres, si spune-ti cu tarie ca va fi un an prosper si stabil din toate punctele de vedere. Cu cat privesti mai calm si mai linistit spre viitor, chiar si daca ai o lista nesfarsita de cheltuieli la rand, aceasta atitudine relaxata te va ajuta sa le asezi pe toate la locul potrivit si sa reduci stresul. Un an nou mai bun si fara griji financiare!
RAC
Chiar si la final de an, gandurile tale tot spre munca se indreapta, dar intr-adevar e o zi mult prea buna ca s-o lasi sa treaca fara a face ceva concret, in avantajul tau. Ceea ce iese azi din mainile tale, efectele eforturilor tale de azi se vad si sunt demne de lauda, de aceea nu trebuie sa lasi ziua fara sa faci ceva care sa te reprezinte. Fie ca e treaba de prin bucatarie, fie ca mai ai ceva de rezolvat pe la serviciu chiar si azi, privesti la roadele muncii tale cu bucurie, convins ca ai facut ceea ce trebuie. Mai mult, ai putea juca un rol calauzitor pentru cineva care nu se pricepe sau nu se descurca, si te oferi sa-i dai indrumarea salvatoare, caci asa cum ajuti tu acum, asa vei primi si tu ajutor la anul! Un an nou cu succes si roade bogate!
LEU
E o zi dedicata lucrurilor marunte, dar frumoase, pentru ca viata nu e facuta numai din evenimente stralucitoare, poti gasi fericirea si in cel mai banal loc, facand cel mai normal lucru si in compania cea mai simpla, si ai sa descoperi ce bine te simti in asemenea postura. Cu aceasta idee in minte- ca viata e minunata si in banalul ei- intri in anul nou cu dorinte marunte, dar multe, convins ca de aici incepe fericirea. Nu trebuie sa tintesti neaparat spre cele mai complicate teluri, ci poti porni de la putin urcand mai apoi pas cu pas spre marile reusite. Propune-ti pasi mici pentru anul care incepe, pentru ca asa vei ajunge mai sigur la cele mai inalte trepte ale viselor tale. Un an nou cu mii de dorinte implinite!
FECIOARA
Cheama cu gandul tot ce-ti doresti, pentru ca azi portile universului sunt si mai larg deschise si esti auzit mult mai usor acolo sus! Nu fi modest, nu te teme sa ceri, nu astepta de la viata lucruri banale si nici dorinte usor de indeplinit, ci ai curaj sa visezi cat mai sus si cat mai departe. Legea atractiei functioneaza de minune iar lista ta de dorinte, oricat de lunga ar fi, atrage exact ce e mai bun pentru tine. Indrazneste sa-ti pui zeci, sute de dorinte in minte acum, si fii convins ca ele sunt deja in drumul lor spre materializare. Sigur, tot ce faci zi de zi construieste lumea la care visezi, dar primul pas spre un scop e sa-l vrei! Un an nou bogat in vise marete si scopuri atinse!
BALANTA
E un moment excelent sa te debarasezi de un balast de care chiar nu mai ai nevoie. Lasa aici, la intrarea in noul an, bagajul vechi si elibereaza-te de ganduri, emotii, amintiri, relatii care nu mai au nici un rost de maine. Priveste spre noul an cu deschidere, cu dorinta de a evolua, de a face un pas mai sus spre noul om care urmeaza sa devii, dar, pentru a face loc noului, trebuie sa scapi de vechi, iar ziua aceasta e perfecta pentru un asemenea proces de purificare, detoxifiere, renuntare de ceea ce nu mai e bun pentru tine. Priveste spre noul an cu deschiderea de a invata lucruri noi, de a cunoaste alti oameni, de a te alatura altor provocari si proiecte si deschide-ti inima si mintea catre viitor. Un an nou plin de noutati si speranta!
SCORPION
Fii deschis spre impacare, spre armonizare, pentru ca un final de an e momentul ideal pentru a face pace cu toata lumea. Mai intai cu cei mai apropiati tie, deci cere-ti iertare, in felul tau, cu voce tare sau in gand, pentru ceea ce stii ca n-ai facut tocmai bine fata de ei si arata-te dispus sa te schimbi pentru a fi pe placul lor. Apoi indreapta-ti privirea spre lumea larga si arunca in eter, spre univers, scuzele tale, pentru a intra intr-un an nou complet eliberat de vini, de griji, de amintiri neplacute, de blocaje. Daca o relatie n-a mers prea bine anul acesta, intra in 2015 cu dorinta aceasta in minte: de a deschide o cale spre dialog, de a repara relatia, de a discuta rational si cu calm despre voi, pentru a mai da o sansa relatiei. Un an nou cumpatat si pasnic!
SAGETATOR
Un an nou e sansa perfecta pentru a face o mare schimbare in viata ta. E vremea sa spui adio unei stari de lucruri, celui care ai fost, etapei de viata in care ai evoluat pana azi, ca de maine sa pornesti spre alt nivel! E un moment excelent sa renunti la ceva ce te tine pe loc, ce nu-ti mai trebuie, ce nu-ti face bine, deci gandeste-te foarte sincer ce nu ai mai dori sa iei dupa tine in anul care incepe. Dorinta de a fuma sau a manca? O relatie care nu mai merge? Un job care nu te mai satisface? Un look care nu-ti sade bine? Chibzuieste profund si, daca esti pregatit sa pornesti in alta directie, intra in 2015 pregatit pentru marea renuntare care te duce spre o alta etapa de viata. E timpul sa pui punct si sa nu te mai intorci niciodata la ceea ce lasi la poarta anului care incepe. Un an nou cu transformari benefice!
CAPRICORN
E o zi vesela, in care inima ta se simte rasfatata de o multime de vesti bune, de vorbe frumoase, de intalniri placute. Intra in noul an cu aceeasi bucurie in suflet, ca sa fie un an fericit si pozitiv de la un capat la altul. Iubirea este una din marile satisfactii ale acestei zile, orele petrecute in compania persoanei dragi sunt de mare valoare si se vede pe chipul tau cat de fericit inchei anul. Daca mergi undeva in lume la o petrecere de revelion, stai atent la cei care iti tin companie, pentru ca o idila poate incepe chiar acum. Intri intr-un an al evenimentelor fericite pentru inima ta, fie ca e vorba de momente de varf in iubire, fie ca sunt evenimente majore in familie, sau doar de o stare de bine general perf
VARSATOR
Desi ai fi tentat sa respingi ceva pentru ca ai impresia ca nu e in armonie cu starea ta de spirit, accepta provocarea, pentru ca in spatele aparentelor s-ar putea sa intalnesti ceva mult mai bun si mai frumos decat ai crezut initial. E posibil sa nu ai chef azi de petrecere in familie sau sa iesi in oras la artificii cu prietenii, ai vrea sa fii lasat cu ale tale, dar nu e deloc atitudinea potrivita. Spune da oricarei invitatii, chiar daca, la primul impuls, ai vrea sa refuzi, pentru ca va iesi perfect! Bucura-te de tot ce ti se ofera, nu fugi de oportunitatile acestei zile sau ale acestei nopti, pentru ca ai putea regreta mai apoi sa le-ai dat cu piciorul. Intra in noul an deschis spre noi provocari, chiar daca, la prima vedere, nu ti se par atat de atractive. Un an nou cu surprize placute!
PESTI
E o zi agitata, dar in care trebuie sa-ti gasesti si cateva clipe doar pentru tine, in care sa stai de vorba cu sinele tau. Nu te lasa coplesit de nervi, de graba, de viteza in care se desfasoara toate in jurul tau, ci ofera-ti acest dar pentru tine: roaga-te cateva clipe in sinea ta, fa-ti lista de dorinte, asculta ce iti transmite vocea ta interioara. Daca nu iesi macar un mint din acest iures ca sa iti linistesti sufletul, ai putea intra in anul nou stresat, fara un plan de bataie de perspectiva. Retrage-te in camera ta fara nimeni in jurul tau si asculta-ti marile dorinte. Scoate-le la lumina, transpune-le in cuvinte sau rezolutii pentru noul an, si apoi revino in nebunia ultimei zile a anului. Un an nou cu liniste sufleteasca si odihna!
Horoscop oferit de ACVARIA.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro
Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro