Iti spunem ce te asteapta astazi din punct de vedere astrologic.
Berbec
Mare grija la tranzactiile financiare ale acestei zile, pentru ca trece un oarecare risc prin portofelul tau. Ori esti chiar tu pe cale sa inchei o afacere proasta, sa cumperi un obiect care, mai tarziu, se va strica, ori trebuie sa deturnezi o suma mai mare de bani intr-o directie neplacuta, cum ar fi o amenda, repararea unui obiect de care ai mare nevoie si care s-a defectat, o factura uitata.
Taur
Nu e recomandabil azi sa lucrezi pe cont propriu, pentru ca ai ajuns intr-un punct in care conteaza enorm cooperarea, lucrul in echipa, comunicarea permanenta cu tovarasii tai.
Gemeni
Familia este locul celor mai frumoase evenimente, de aceea e o placere sa te intorci acasa dupa o zi solicitanta, pentru ca stii ca acolo cei dragi te vor rasfata cu atentie, cu gesturi de afectiune, cu sprijin neconditionat. Poti fi actor principal al unui moment impresionant, de o sensibilitate aparte, care poate stoarce si cateva lacrimi, deci te poti astepta la vesti dintre cele mai speciale care vizeaza familia ta: o viitoare casatorie, mutarea in casa noua, o declaratie de dragoste unica, nasterea unui copil sau orice alt moment cu iz de unicat
Rac
Simti nevoia sa spui si altora care sunt visele tale cele mai mari din acest moment si e o placere sa descoperi ca au si altii scopuri similare. Din schimbul de idei si de opinii se poate naste o strategie comuna care va poate duce mai repede spre implinirea acelui vis. Daca v-ati putea uni fortele pentru a cladi impreuna acelasi proiect, ar fi ideal, deci vorbeste cu cei care gandesc ca tine si vor acelasi lucru, sa vedeti cum puteti coopera. Si tu ai multe lucruri interesante sa le transmiti, si ei au informatii care te pot ajuta pe tine, deci discuta permanent despre planurile comune, pentru ca veti pune la un loc un arsenal perfect de idei, informatii, cunostinte ce va pot sustine in planul vostru cel mare!
Leu
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Esti vedeta acestei zile, pentru ca se vorbeste despre tine in diverse medii, spre tine se indreapta acum cele mai interesante vesti si tot tu esti erou principal in tot felul de actiuni din preajma ta. Joci un rol in treburile multor persoane, te implici cu inima deschisa si cu energie maxima, pentru ca doresti sa fii de ajutor. Nimic nu e mai placut pentru tine decat sa vezi atata lume ca apeleaza la tine, te cauta, iti cere parerea si sprijinul, fiind un semn ca esti apreciat iar valoarea ta este recunoscuta. Lasa modestia la o parte si foloseste-te de atuurile tale, pentru ca sigur detii ceva numai al tau care te scoate foarte bine in evidenta si de care au altii nevoie.
Fecioara
Suspiciunile care iti dau tarcoale pot avea si o latura constructiva, pentru ca te obliga sa cauti mai adanc semnificatia anumitor lucruri. Daca te opresti doar la ceea ce se vede la suprafata, ai putea extrage o concluzie eronata sau cel putin incompleta. Asculta de vocea interioara care te ghideaza spre ceea se ascunde in spatele acestor aparente. Probabil cineva te-a influentat in acest sens si acum, tinand cont de dubiile pe care ti le-a insuflat, vrei sa descoperi si cele mai mici amanunte. Verifica din mai multe surse ceea ce afli, nu te multumi cu o singura opinie, mai ales daca intuitia iti ridica mari semne de intrebare cu privire la veridicitatea celor aflate. Adevarul e ceva mai ascuns.
Balanta
Mare grija la tonul pe care il folosesti astazi in relatia cu o persoana cu care nu te mai intelegi foarte bine de la o vreme. Sunteti amandoi iritati, irascibili, si orice fleac va poate aduce pe marginea unei despartiri agresive. Nervii ajung la cote maxime si de o parte si de alta incat vei vedea ca finalul acelei colaborari e din ce in ce mai aproape. Daca ajungi la concluzia ca nu mai are rost sa lupti pentru a salva relatia, ca nu mai are nimic bun de oferit, poate ar fi bine s-o inchei, dar pe cale pasnica, lasand totusi loc de buna ziua. A va arunca unul altuia injurii, nu e chiar asa de placut.
Scorpion
Nu te poti debarasa de o amintire urata la care tot revii iar si iar, aproape obsesiv. Ar fi cazul sa confrunti acest adevar odata pentru totdeauna, sa nu mai ascunzi gunoiul sub pres, cum se spune, si sa te intorci in acel punct pentru a repara ce se mai poate. E un act de vointa sa privesti trecutul cu detasare, pentru a sterge acea pata pe care o tot duci dupa tine. Daca fugi de ea si o tot cosmetizezi, cu speranta ca nu se vede, te inseli, ci cel mai bine e sa o recunosti si sa iei masurile de rigoare pentru a readuce totul la normal, fara teama de consecinte.
Sagetator
Daca se aduna la un loc mai multe energii, si rezultatele vor aparea mai repede! Nu incerca sa le faci singur pe toate, pentru ca cele mai bune rezultate apar din acele activitati in care stii sa colaborezi eficient cu ceilalti. Atragi alaturi de tine cativa colegi cu interese similare, care gandesc ca tine si muncesc la fel ca tine, si aceasta atmosfera este perfecta pentru a ajunge la roade de care va veti bucura cu totii. Cea mai mare satisfactie a ta e sa intalnesti acele persoane care pot contribui la proiectele tale, dar nu poti doar sa profiti de ajutorul lor, ci, sa conlucrati echitabil, iar, la final, tot impreuna sa sarbatoriti reusita.
Capricorn
Nu pune la suflet ironiile si replicile acide indreptate azi spre tine. Le faci tu sa para mai grave decat sunt, pentru ca cei care ti se adreseaza azi incearca, de fapt, sa fie amuzanti, sa te atinga prieteneste, pentru a te motiva mai mult. Nu privi aceste replici jucause ca pe un atac la persoana, pentru ca nu are nimeni asemenea intentii, ci pur si simplu unii nu prea stiu sa-si adapteze tonul ca ceea ce spun sa sune intr-adevar a gluma. Intoarce-le si tu vorbele cu aceeasi moneda, pentru ca nu e indicat sa ripostezi agresiv la o banala poanta ce se dorea a fi simpatica, doar.
Varsator
Motivele de nemultumire cu care te confrunti azi nu merita atata atentie cat le acorzi tu. Esti doar influentat de anturaj, unde se vorbeste numai de lipsuri, necazuri, probleme, aspecte de zi cu zi de care oricum nu poti scapa, dar pe care le faci sa para mai mari decat sunt. In jurul tau sunt zeci de alte motive, poate banale, care ar merita scoase in evidenta, care arata ca, in ciuda atator nemultumiri, exista si atatea alte motive de satisfactie. Poti gasi bucurie chiar si in cel mai banal gest de la cineva pe strada, de la cea mai neinsemnata veste, deci nu-i lasa pe ceilalti sa te impovareze cu marile griji ale omenirii! Mai bine iesi cat mai repede din acele medii in care planeaza tristetea.
Pesti
Investeste tot ce ai mai bun in proiectul care incepe acum si erijeaza-te fara teama in pozitia de lider, pentru ca tu esti persoana cea mai potrivita sa preia conducerea acestui plan. Ceilalti sunt totusi o sursa buna de energie, ei te stimuleaza, te imping de la spate, dar totusi cel mai bine pregatit esti tu. Tu le arati calea cea mai eficienta de a-ti canaliza acest bagaj imens de energie, altfel nu ar fi decat un consum inutil, dezorganizat, haotic, ce nu poate genera rezultate pozitive. Cineva trebuie sa traseze calea si da, tu esti acela, care, prin exemplu personal, arata ce trebuie facut, cum trebuie lucrat, incotro merita investita energia.