Sezonul estival bate la usa, suntem deja cu gandul la vacanta de vara, iar multi isi fac de pe acum planurile pentru concediu.
BERBEC
Nativilor din Berbec le surade sansa in iubire pana in luna august, perioada in care pot intalni persoane noi si interesante. Astfel, cei care sunt in cautarea unei relatii de durata isi pot gasi perechea sau chiar se poate pune problema casatoriei.
TAUR
Taurii vor avea de asteptat pana in luna august pentru a se putea bucura din plin de iubire, in conditiile in care primavara si primele luni de vara nu vor fi exceptionale din acest punct de
vedere. Prin urmare, abia luna august este prielnica descoperirii unor potentiali parteneri, in cazul celor singuri. Cat despre cupluri, acestea au ocazia sa-si reconsidere relatia si sa ia decizii care vor duce la o revigorare sentimentala.
GEMENI
Din pacate, Gemenii se numara vara aceasta printre nativii mai putin fericiti pe plan sentimental. Chiar daca singuraticii vor intalni noi persoane si in ciuda faptului ca se pot indragosti, obstacolele nu vor lipsi si vor avea sentimentul ca nu li se raspunde in egala masura sentimentelor.
De asemenea, cuplurile ar trebui sa se gandeasca serios daca este momentul sa-si oficializeze relatia sau sa aleaga drumuri separate.
RAC
Pana in luna iulie, nativii din Rac nu vor avea parte de schimbari pozitive pe plan sentimental, insa din august lucrurile se vor indrepta. Sfarsitul verii aduce posibilitatea intalnirii unor persoane interesante pentru cei singuri, alaturi de care exista sansa de a forma o relatie de durata.
Armonia va domni in sanul cuplurilor cu vechime, care vor simti nevoia sa impartaseasca momente de trandrete.
LEU
Pana in luna iulie, sub auspiciile lui Jupiter, nativii din Leu vor avea sansa unor experiente sentimentale intense. Este, de asemenea, o perioada perfecta pentru ca cei aflati in relatii serioase sa decida daca vor sa faca un copil sau sa se casatoreasca.
FECIOARA
Din luna august, Fecioarele vor avea drum liber din punct de vedere sentimental. Jupiter va netezi „caile“ iubirii, asa ca oportunitatile nu vor lipsi. Cuplurile vor putea sa puna in aplicare planuri multe prea mult amanate.
BALANTA
Vara se anunta o perioada in care iubirea va inflori in viata Balantelor, cel putin pana in primele zile din luna august.
Cei care sunt singuri ar trebui sa se bucure din plin de aceste luni de beatitudine sentimentala, sa mearga la petreceri, in cluburi sau spectacole pentru a-si intalni perechea. Pentru cei care si-au gasit deja jumatatea, relatia va curge lin, fara probleme deosebite.
SCORPION
Din pacate pentru nativii din Scorpion, dragostea nu va fi de partea lor, mai ales pana in luna iulie.
Discutiile cu partenerul de viata vor continua, lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasa nu vor face decat sa accentueze probleme deja existente. Abia in luna septembrie va avea loc o revenire majora pe plan sentimental, asa ca cel mai bine este sa asteptati linistiti sa treaca aceasta perioada „neagra“.
SAGETATOR
Pana in prima saptamana din august, nativii din Sagetator se vor bucura de ceea ce le rezerva astrele in dragoste.
Cei care sunt singuri vor descoperi potentiali parteneri din care au sansa sa-l aleaga pe cel potrivit pentru ei, iar surprizele placute vor veni de unde se asteapta mai putin. Cuplurile se gandesc sa se mute impreuna sau isi fac planuri de casatorie.
CAPRICORN
Relatiile care se vor forma din primavara au sanse sa evolueze frumos in lunile de vara.
Iubirile infiripate in lunile de vara vor fi cu nabadai, asa ca s-ar putea sa nu reziste prea mult timp. Pentru cupluri se anunta o perioada fara prea multe evenimente neplacute sau neintelegeri.
VARSATOR
Pentru ca dragostea sa le surada nativilor care nu au inca o relatie, conditia esentiala este seriozitatea. Iubirea are nevoie de angajamente pentru a se transforma intr-o relatie de durata. In lipsa seriozitatii, nativii vor avea parte de multe deziluzii, cel putin pana la inceputul lui august. Cuplurile trebuie sa evite discutiile in contradictoriu.
PESTI
Jupiter si Saturn se afla in opozitie, asa ca se anunta o perioada agitata pentru Pesti. Cuplurile formate recent, in primavara sau in primele luni de vara, sunt predispuse la separare spre sfarsitul verii, iar cuplurile cu o vechime de cel putin 3-4 ani vor trece printr-o perioada foarte dificila, dar vor ramane impreuna daca vor lupta pentru ceea ce au cladit.
Sursa: Adevarul.ro
BERBEC
Nativilor din Berbec le surade sansa in iubire pana in luna august, perioada in care pot intalni persoane noi si interesante. Astfel, cei care sunt in cautarea unei relatii de durata isi pot gasi perechea sau chiar se poate pune problema casatoriei.
TAUR
Taurii vor avea de asteptat pana in luna august pentru a se putea bucura din plin de iubire, in conditiile in care primavara si primele luni de vara nu vor fi exceptionale din acest punct de vedere. Prin urmare, abia luna august este prielnica descoperirii unor potentiali parteneri, in cazul celor singuri. Cat despre cupluri, acestea au ocazia sa-si reconsidere relatia si sa ia decizii care vor duce la o revigorare sentimentala.
GEMENI
Din pacate, Gemenii se numara vara aceasta printre nativii mai putin fericiti pe plan sentimental. Chiar daca singuraticii vor intalni noi persoane si in ciuda faptului ca se pot indragosti, obstacolele nu vor lipsi si vor avea sentimentul ca nu li se raspunde in egala masura sentimentelor. De asemenea, cuplurile ar trebui sa se gandeasca serios daca este momentul sa-si oficializeze relatia sau sa aleaga drumuri separate.
RAC
Pana in luna iulie, nativii din Rac nu vor avea parte de schimbari pozitive pe plan sentimental, insa din august lucrurile se vor indrepta. Sfarsitul verii aduce posibilitatea intalnirii unor persoane interesante pentru cei singuri, alaturi de care exista sansa de a forma o relatie de durata. Armonia va domni in sanul cuplurilor cu vechime, care vor simti nevoia sa impartaseasca momente de trandrete.
LEU
Pana in luna iulie, sub auspiciile lui Jupiter, nativii din Leu vor avea sansa unor experiente sentimentale intense. Este, de asemenea, o perioada perfecta pentru ca cei aflati in relatii serioase sa decida daca vor sa faca un copil sau sa se casatoreasca.
FECIOARA
Din luna august, Fecioarele vor avea drum liber din punct de vedere sentimental. Jupiter va netezi „caile“ iubirii, asa ca oportunitatile nu vor lipsi. Cuplurile vor putea sa puna in aplicare planuri multe prea mult amanate.
BALANTA
Vara se anunta o perioada in care iubirea va inflori in viata Balantelor, cel putin pana in primele zile din luna august. Cei care sunt singuri ar trebui sa se bucure din plin de aceste luni de beatitudine sentimentala, sa mearga la petreceri, in cluburi sau spectacole pentru a-si intalni perechea. Pentru cei care si-au gasit deja jumatatea, relatia va curge lin, fara probleme deosebite.
SCORPION
Din pacate pentru nativii din Scorpion, dragostea nu va fi de partea lor, mai ales pana in luna iulie. Discutiile cu partenerul de viata vor continua, lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasa nu vor face decat sa accentueze probleme deja existente. Abia in luna septembrie va avea loc o revenire majora pe plan sentimental, asa ca cel mai bine este sa asteptati linistiti sa treaca aceasta perioada „neagra“.
SAGETATOR
Pana in prima saptamana din august, nativii din Sagetator se vor bucura de ceea ce le rezerva astrele in dragoste. Cei care sunt singuri vor descoperi potentiali parteneri din care au sansa sa-l aleaga pe cel potrivit pentru ei, iar surprizele placute vor veni de unde se asteapta mai putin. Cuplurile se gandesc sa se mute impreuna sau isi fac planuri de casatorie.
CAPRICORN
Relatiile care se vor forma din primavara au sanse sa evolueze frumos in lunile de vara. Iubirile infiripate in lunile de vara vor fi cu nabadai, asa ca s-ar putea sa nu reziste prea mult timp. Pentru cupluri se anunta o perioada fara prea multe evenimente neplacute sau neintelegeri.
VARSATOR
Pentru ca dragostea sa le surada nativilor care nu au inca o relatie, conditia esentiala este seriozitatea. Iubirea are nevoie de angajamente pentru a se transforma intr-o relatie de durata. In lipsa seriozitatii, nativii vor avea parte de multe deziluzii, cel putin pana la inceputul lui august. Cuplurile trebuie sa evite discutiile in contradictoriu.
PESTI
Jupiter si Saturn se afla in opozitie, asa ca se anunta o perioada agitata pentru Pesti. Cuplurile formate recent, in primavara sau in primele luni de vara, sunt predispuse la separare spre sfarsitul verii, iar cuplurile cu o vechime de cel putin 3-4 ani vor trece printr-o perioada foarte dificila, dar vor ramane impreuna daca vor lupta pentru ceea ce au cladit.
Sursa: Adevarul.ro
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro
Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro