Capricorn
E timpul să ieşi mai des cu cei mai buni prieteni şi să uiţi de somn. Ai petrecut cam mult timp în casă în ultima vreme, prinsă în proiecte şi sarcini de lucru. A venit vremea să ieşi în fiecare seară, chiar şi câteva ore după serviciu, pentru a te relaxa. Nu ar strica să şi socializezi mai des, poate îţi găseşti un partener potrivit.
Vărsător
Vara ta stă sub semnul aventurilor, căci nu te vei mai opri din expediţii pe trasee montane şi prin zone nelocuite. Îţi place să petreci mult timp în natură şi eşti fascinată de peisaje, aşa că vei porni în căutarea celor mai frumoase locuri din ţară sau, de ce nu, din lume. Indicat este să te documentezi înainte şi să nu îţi lipsească nimic din bagaj.
Peşti
Dacă până acum ai simţit că viaţa ta e monotonă, vara s-ar putea să se schimbe acest lucru. Vei fi invitată la tot felul de evenimente şi petreceri care se vor organiza în aer liber, aşa că vei avea ocazia să intri în contact cu oameni influenţi, în funcţie de domeniul de activitate. Oricum ar fi, distrează-te la maximum şi profită de orice oportunitate de a te relaxa.
Sursa: Clickpentrufemei.ro