Primele estimări ale meteorologilor arată că iarna 2018-2019 va fi lungă şi foarte grea.
Meteorologii au dat primele pronosticuri despre iarna 2018-2019. Potrivit primelor estimări ale specialiştilor, iarna aceasta va fi una lungă, debutând chiar în luna noiembrie.
Meteorologii se aşteaptă ca în decembrie, ianuarie şi februarie să avem zăpadă. Totuşi, potrivit estimărilor, pentru această perioadă episoade de viscol sau de ger nu sunt întrevăzute.
Pentru luna martie se aşteaptă viscol şi ger năprasnic, în cadrul unor fenomene extreme ce vor pune stăpânire pe mai multe zone din Europa.
Probabilitatea producerii fenomenului El Nińo, un episod meteorologic sever care duce la creşterea temperaturilor medii la nivel global, a ajuns la 70% în ultimul trimestru al anului, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de AFP.
"Conform previziunilor modelelor şi interpretărilor experţilor, există o probabilitate de circa 70% ca circumstanţele observate să atingă stadiul unui episod El Nińo de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 şi în timpul iernii boreale 2018/19", a indicat într-un comunicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie ONU cu sediul la Geneva.
"Cu alte cuvinte, acest scenariu este de două ori mai probabil decât cel al persistenţei unor condiţii neutre", au subliniat experţii.
"Această încălzire ar putea(...) avea loc foarte repede, între septembrie şi noiembrie deja, deşi previziunile în cauză sunt incerte", a adăugat OMM.