Pastilele si spray-urile antitantari nu reprezinta cea mai buna metoda pentru a va proteja de intepaturi, sustin medicii dermatologi.
Daca adultii le tolereaza bine pe piele, nu acelasi lucru se intampla in cazul copiilor. Acestea trebuie folosite doar rareori, eventual in vacante.
Evitati transpiratia, parfumurile si gelurile- Pentru a va feri de tantari este suficient sa aveti o igiena stricta, deoarece insectele sunt atrase de mirosul de transpiratie. De asemenea, nu folositi parfumuri ori geluri de dus cu miros puternic. „In tara noastra, tantarii nu transmit boli, asa ca singurul rau pe care-l pot face se manifesta la nivelul pielii, prin aparitia «bubitelor»”, spune medicul infectionist Emanoil Ceausu.
Montati plase la geamuri, folositi lavanda si otet aromat- Cateva masuri pe care le puteti lua acasa impotriva acestor insecte sunt sa va montati plase speciale la geam, sa tineti in camera un saculet cu lavanda si, eventual, sa folositi otet aromat pentru piele. Daca „raul” se produce si sunteti intepati, este recomandat sa va spalati ranile cu apa si cu sapun, apoi sa aplicati lotiuni mentolate, care ajuta la vindecare.
Haine tratate cu permetrina si spray-uri special- Celor care si-au programt insa concediul in zone unde sunt multi tantari, medicii le recomanda sa foloseasca spray-urile din farmacii si sa-si trateze hainele cu un insecticid numit permetrina. „Produsele care contin astfel de insecticide in concentratii foarte mici nu fac rau daca sunt utilizate ocazional”, spune medicul dermatolog Sebastian Pop. Pentru viata in oras, medicii nu recomanda insa folosirea pastilelor antitantari, mai ales in casele in care exista copii. Contin insecticide volatile care ajung in sange, in rinichi, in ficat.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Nu recomand sa puneti astfel de dispozitive in camera copiilor”, spune medicul de familie Calin Ciubotaru.
In ceea ce priveste spray-urile, acestea pot provoca reactii alergice pe o piele sensibila, cum este cea a micutilor. „Nu este exclus sa apara dermatite de contact”, precizeaza medicul dermatolog Costin Caruntu.Sursa: www.doctorulzilei.ro