Idei sănătoase pentru pachețelul copilului. Cum îi implici pe cei mici atunci când pregătești

Idei sănătoase pentru pachețelul copilului
Idei sănătoase pentru pachețelul copilului

Descoperă câteva idei sănătoase pentru pachețelul copilului. Află cum poți să îi implici pe cei mic în procesul de pregătire al mesei.

O mare provocare pentru părinți o constituie pregătirea pachețelului pentru școală al copiilor. Mulți dintre ei sunt mofturoși, iar părinților le este greu să le ofere o gustare sănătoasă pentru școală, care să fie în același timp pe placul lor. Acest lucru nu este însă imposibil, iar dacă le formăm încă de mici un comportament sănătos și dacă ne punem puțin creativitatea în acțiune, atunci cei mici cu siguranță că vor aprecia pachețelul pentru școală și îl vor savura cu mare plăcere.

În cadrul unei emisiuni, doamna doctor Diana Voican, medic pediatru specialist în nutriție pediatrică, a vorbit despre cum putem să le formăm copiilor un comportament alimentar sănătos și a oferit câteva idei de gustări sănătoase pentru școală.

Idei de pachet pentru școală

Idei sănătoase pentru pachețelul copilului
Idei sănătoase pentru pachețelul copilului[Sursa foto: freepik]

Potrivit specialistului în domeniu, atunci când ne apucăm de pachețelul copilului pentru școală, trebuie să avem în vedere că el este în creștere și are nevoie atât de proteine, cât și de carbohidrați, lactate și vegetale.

De aceea, putem să le includem pe toate într-un pachețel sănătos și aspectuos.

Ideal este să facem niște sandviciuri sănătoase, nutritive și să îi implicăm și pe copii în prepararea sandviciurilor. Important este să avem în frigider doar ceea ce vrem să mănânce și toată familia să fie un exemplu pentru cel mic și să mănânce sănătos. Un pachet sănătos trebuie să aibă de toate”, a spus specialistul în domeniu.

Astfel, putem să folosim o lipie de pâine sau o felie de pâine mai subțire pe care să o ungem cu unt sau cu cremă de brânză.

Copiii au voie să mănânce și unt, chiar dacă este considerată o grăsime nesănătoasă, dar este bună pentru sistemul nervos. Copiii trebuie să aibă calciu în alimentație, lapte, produse lactate foarte multe, chiar două-trei porții .”, a spus specialistul în domeniu.

Pentru a le asigura necesarul de proteine, peste lipia unsă putem să adăugăm fie o felie de șuncă slabă de pui sau de curcan, poate chiar un piept de pui sau de curcan la grătar și chiar un pește gătit bine.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Proteina este cea care formează masa musculară, este baza sistemului muscular .”, a spus specialistul în domeniu.

Pentru un plus de vitamine, putem să adăugăm 2-3 frunze de salată verde, frunze de rucola, baby spanac sau valeriană și în plus, putem să punem și 3-4 roșii cherry și un castravete.

Astfel, am alcătuit un pachețel sănătos și gustos pentru cei mici.

Gustări sănătoase pentru școală

Citește și: Idei de gustări sănătoase pentru toată familia. Rapide, hrănitoare și dietetice

Idei sănătoase pentru pachețelul copilului
Idei sănătoase pentru pachețelul copilului[Sursa foto: freepik]

Atunci când vine vorba de gustare sau de desert lucrurile se mai complică puțin, deoarece zahărul este un aliment nociv pentru cei mici. Specialistul în domeniu a oferit câteva alternative sănătoase de gustare pentru copii.

Astfel, putem să folosim curmale uscate fără sâmburi, puțină miere și chiar o banană pe care le pisăm frumos și le facem ca niște bobițe dulci pe care cel mic cu siguranță că le va aprecia.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

„Banana este un fruct care este ideal pentru îndulcirea deserturilor pentru copii. Este un fruct sănătos, bogat în nutrienți, deci ideală pentru deserturilor copiilor.”, a spus specialistul în domeniu.  

Mâncare pentru copii mofturoși

Citește și: Știai ca dieta copilului tău ii influențează performanta școlară?

Idei sănătoase pentru pachețelul copilului
Idei sănătoase pentru pachețelul copilului[Sursa foto: freepik]

Dacă vorbim despre un copil mofturos, care preferă să își cumpere produse de patiserie sau alte mâncăruri nesănătoase în locul pachețelului, există mai multe variante prin intermediul cărora putem să îl convingem să mănânce sănătos.

Astfel, specialistul în domeniu le recomandă părinților să îi implice și pe cei mici în procesul de pregătire al pachețelului. Mai mult decât atât, pentru a implementa un comportament alimentar asupra copilului este esențial ca și părinții să mănânce sănătos.

 „ Dacă se implică și ei și dacă sunt obișnuiți cu ceea ce li se dă de mâncare, mănâncă și acasă acele alimente, nu va fi nicio problemă. Ei trebuie să știe că ce e acolo e sănătos și că trebuie să mănânce .”, a spus specialistul în domeniu.

Un alt truc îl constituie modul în care aranjăm mâncarea. Cu cât pachețelul este mai aspectuos, cu atât va fi mai îndrăgit de cel mic, iar pentru asta există diferite forme pentru a tăia pâinea sau pentru a pune compoziția, astfel încât cel mic să fie atras de aspectul și de gustul mâncării.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cum trebuie să relaționeze mamele cu copiii care au personalitate

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies