Lidia Vadim, fiica lui Corneliu Vadim Tudor, a fost prezentă în emisiunea "În oglindă", unde a discutat despre copilăria sa și relația cu tatăl său.
După decesul acestuia, Lidia a preluat conducerea celebrei reviste "România Mare", continuând să ducă mai departe munca începută de tatăl său.
Cum a fost copilăria Lidiei Vadim
Moderată de Mihai Ghiță și difuzată pe canalul de YouTube theXclusive si Kanal D2, emisiunea „În oglindă" a avut-o ca invitată pe Lidia, care a discutat despre diverse aspecte ale copilăriei
Fiica politicianului a menționat că viața ei nu a fost deloc comună, deoarece atât ea, cât și sora sa, au fost însoțite în mod constant de bodyguarzi. De asemenea, a dezvăluit că a avut de înfruntat persecuții din partea profesorilor la școală, fiind căutată și etichetată negativ din cauza identității sale ca fiică a lui Vadim Tudor.
„Țin minte și acum că am primit 100 de probleme de făcut, de pe o zi pe alta, pentru că eram fiica lui Vadim sau, de exemplu, în clasa a II-a, îmi luam rigle pe palmă tot pentru că eram fiica lui Vadim. Nu vreți să știți când a auzit că fiica lui e bătută la palme(...). După aceea n-a mai fost, acea profesoară n-a mai fost în școală.'', a spus Lidia.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
După spusele vedetei, politicianul a fost un dată foarte grijuliu și își dorea să le protejeze pe ea și pe sora ei. Se pare că după ce acesta s-a stins din viață, fata cea mare a fost lovită de realitate și nu i-a fost deloc ușor fără el prin preajmă.
„Când a murit tata eu aveam 25 de ani și mi-am dat seama că eu nu știu să mă descurc singură. Ne-a supra protejat. Tata nu ne-a pregătit pentru chestia asta.'', a mai declarat Lidia Vadim.
Cum era viața de familie a lui Corneliu Vadim Tudor
Totodată, ea aduce în lumină faptul că tatăl său trăia mai mult izolat într-o lume personală, creată în propriul său birou, unde nici soția sa nu avea acces fără aprobarea lui.
„El era în universul lui, pe care și-l crease sus la etaj, în care mama nu intra decât atunci când el îi permitea să intre. Spre exemplu, el venea seara, la 22:00, acasă, mânca, se punea la televizor, iar, după aia, se punea și lucra și mama stătea după el toată noaptea.'',
După trecerea politicianului, familia sa s-a confruntat rapid cu dificultăți financiare tot mai accentuate. Conform relatărilor Lidiei, tatăl său nu avea economii personale la moartea sa, ci mai degrabă avea o considerabilă datorie pe care a lăsat-o în urma sa pentru soția și fiicele sale.
„Din 2008, de când el n-a mai intrat în Parlamentul României, tata niciodată nu a strâns un leu și în momentul în care n-a mai intrat în parlament noi eram pe 0. În momentul în care el a murit, aveam la tipografie o datorie de 50.000 de lei. Eu nu știam de ea, dar nu știa nimeni.'', a spus Lidia Vadim.
Cum a aflat Lidia Vadim că a murit tatăl său
La 6:25, medicul a adus vestea că nu se mai putea face nimic și viața Lidiei a luat o întorsătură brutală. Într-un moment de despărțire greu de înțeles de cel mai important om din viața ei, ea i-a sunat pe cei apropiați și a trăit evenimentul ca un spectator, simțind că totul se desfășoară într-un film.
„La 6:25 doctorul a intrat în sala aceea, unde eram și ne-a zis că nu au mai putut să facă nimic. Din momentul acela, filmul în viața mea s-a rupt. Mama a intrat la el, eu nu știu cum a trăit mama momentul acela, pentru că eu mental nu mai eram acolo. Am sunat-o și pe sora mea și pe doamna care lucrează la noi de 28 de ani, vai de mine cum a reacționat. Apoi am ieșit în curtea spitalului, unde toți oamenii existenți acolo mi-au băgat calmante pe gât. Afară la câțiva metri de metri de mine era presa și eu nici nu știam ce să le spun că eu nu am conștientizat ce s-a întâmplat. Tot ce s-a întâmplat după a fost ca un film în care eu am jucat, dar pe care eu nu l-am trăit”, a mărturisit Lidia Vadim, în cadrul emisiunii „În Oglindă”.