Theo Rose a dezvăluit pe rețelele de socializare experiența prin care a fost nevoită să treacă la ultimul ei concert. Iată ce a declarat artista!
Theo Rose este una dintre cele mai ascultate și îndrăgite cântărețe de la noi din țară. Aceasta se bucură de o carieră muzicală de succes, reușind să își facă o comunitate numeroasă de fani. Totodată, artista este foarte activă în mediul online, unde împărtășește cu admiratorii ei toate momentele pe care le trăiește. Recent, Theo Rose a dezvăluit pe rețelele de socializare că la ultimul concert susținut, deși este răcită și gravidă, un lucru care i-a dat mari bătăi de cap a fost ținuta pe care a potrivit-o cu niște încălțări extrem de incomode.
„Deci că sunt gravidă e una, au mai cântat femei gravide, că sunt răcită și gravidă, e alta, pun pariu că au mai cântat și așa. Băi nene, dar nu știu ce a fost în capul meu, m-am ambiționat pe niște tocuri, dacă vă arăt, deci m-au stresat într-un hal fără de hal, îmi venea să dau cu ele de pământ.(...) Fiți atenți numai puțin, da? Cam așa, rochia asta lungă și ia vedeți, băi, deci sunt atât de incomode, mă, deci ceva mai rău de atât nu am purtat.
Citește și: ”Urlă în gura mare că ei se iubesc.” Lia Bugnar, mesaj cu subînțeles pentru Anghel Damian și Theo Rose?!
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Theo Rose, declarații emoționante despre tatăl viitorului său copil
Theo Rose și Anghel Damian formează un cuplu de câteva luni, iar în curând aceștia vor deveni și părinții unui băiețel, pe care îl vor numi Sasha Ioan. În urmă cu puțin timp, iubitul artistei, de profesie regizor, a discutat despre cum a primit vestea că va deveni tătic. După vizionarea interviului, Theo Rose a simțit să facă, de asemenea, câteva declarații despre tatăl copilului ei.
„Anghel e la fel de speriat, pentru că bărbatul nu poate deține controlul, el nu simte cum se desfășoară toată chestia asta, totul se întâmplă înăuntrul femeii, ea deține controlul absolut, ea știe când ceva nu e în regulă, e foarte ușor să-ți dai seama (...) Suntem foarte emoționați de când am aflat că se va întâmpla asta. E un om care știe foarte bine să lucreze cu oamenii și să le ceară frumos tot ce are nevoie din partea lor, iar pentru asta îl admir foarte tare.
Citește și: „Ea le dă viață.” Ce a declarat Anghel Damian despre Lia Bugnar, la câteva luni după separare