Deși cei mai mulți dintre noi se gândesc la bagaje și distracție atunci când trebuie să plece în vacanță, este esențial să luăm în calcul și măsurile de siguranță, atunci când părăsim țara. Din fericire, statutul de țară membră a Uniunii Europene ne oferă o mulțime de beneficii, printre care și posibilitatea de a procura un card european de sănătate.
Descoperă în rândurile de mai jos explicațiile șefului serviciului de relații publice CASMB, Lidia Comaroni, cu privire la procedura de a intra în posesia unui astfel de card.
Acces la asistență medicală în străinătate
Citește și: Cele mai ieftine plaje din Bulgaria
Pentru a avea un astfel de card de sănătate, este necesar să înțelegem ce avantaje are și cum funcționează el de fapt.
„Cardul european este un document care conferă titularului asigurat dreptul la asistență medicală necesară, când se află pe teritoriul Uniunii Europene, în cursul unei vizite scurte.”, a declarat specialistul în domeniu.
Tratament medical gratuit sau la costuri reduse
Chiar și într-o vacanță scurtă, există posibilitatea de a te confrunta cu diverse probleme medicale. Nefiind în România, costurile necesare pentru tratare vor fi mult mai ridicate.
Simplitate în procedurile administrative
Pentru a intra în posesia cardului european de sănătate, procedura este una foarte simplă. În cazul celor mici, este necesar ca părintele sau tutorele să se ocupe de partea administrativă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Cardul european se obține de la casa de sănătate de care aparține solicitantul. Acesta vine la CASMB și depune o cerere, actul de identitate este necesar în primul rând și apoi documentul care atestă calitatea de asigurat, în cazul în care nu apare corect înregistrat în sistem. Orice cetățean, indiferent de vârstă, poate solicita cardul european. Copiii minori beneficiază de acest card, prin intermediul cererii depuse de către părinți în numele lor.”, a declarat Lidia Comaroni.
Mai mult, nu este nevoie ca fiecare solicitant să se prezinte la sediu, deoarece procedura poate să se desfășoare și mai ușor, în mediul online.
„Se poate face și online, pe site-ul CASMB.ro, avem o platformă, transmitem online cereri și petiții, pe care la secțiunea dedicată cardului european, la punctul 7 mai exact, se încarcă în format electronic actul de identitate și documentul care atestă calitatea de asigurat.
Acoperirea serviciilor medicale necesare
Este important de înțeles că acest card nu acoperă costurile în cazul în care scopul călătoriei tale este să obții tratament medical. Acesta se folosește doar în cazurile de urgență medicală.
Liniște în timpul călătoriilor
Citește și: Ce să vizitezi vara în Europa. Destinatii de neuitat
Cu toții ne dorim să nu avem probleme de sănătate, mai ales în vacanță. Așadar, chiar dacă nu folosești cardul european de sănătate, el îți oferă liniște în timpul călătoriei. Odată ce vei intra în posesia acestui card, te vei simți mult mai în siguranță, fie că alegi o vacanță la mare, la ski, sau doar un city break.
Recunoașterea internațională a cardului
Acest card este recunoscut internațional, însă doar pe teritoriul țărilor membre în Uniunea Europeană. Spre exemplu, dacă alegi să îți petreci vacanța în Elveția, Serbia, Albania, Islanda sau țări din afara Europei, trebuie să știi că acest card de sănătate nu îți va aduce vreun beneficiu.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.