Kanal D le va oferi, în curând, fanilor serialelor turcești o nouă producție tulburătoare, “Poveste din Anatolia” (original: Gönül Dağı). Pe fundalul unor evenimente dramatice, ce pun pe jar o întreagă comunitate, se dezvăluie povești de familie, viața de zi cu zi a protagoniştilor, precum și personajele excelent conturate.
În centrul acţiunii se află un tânăr inventator, Taner (interpretat de Berk Atan), care trăiește într-un mic orășel din stepa Anatoliei, Gedelli, străjuit de muntele Gonul (“Muntele Inimii”). De acest munte se leagă viața locuitorilor din Gedelli, dar și o legendă care pare să nu le dea pace. Potrivit acesteia, “când inima unui îndrăgostit este rănită, o piatra va cădea de pe muntele Gonul”.
Inima lui Taner a fost furată cu mulți ani în urmă de Dilek (Gulsim Ali), o tânără a cărei amintire plină de candoare îl bântuie încă pe acesta.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Într-o bună zi, viața locuitorilor din Gedelli este dată peste cap, “Muntele lnimii” se cutremură din temelii. Doi ingineri geologi vin să cerceteze cauzele acestui fenomen, iar ce nu știe Taner este că unul dintre geologi este chiar Dilek, tânăra care i-a furat inima încă din copilărie și adolescență, fata pe care nu o poate uita.
Și cum acolo unde există dragoste există și suferință, cei doi protagoniști nu vor fi scutiți de încercări teribile, al căror martor tăcut și constant este muntele Gonul.