Cătălin Botezatu a vorbit despre separarea dintre Oana Roman și Marius Elisei.
Oana Roman și Marius Elisei au trăit o frumoasă poveste de dragoste, care a durat mai bine de un deceniu, timp în care au întemeiat o familie minunată alături de fiica lor, Isabela.
De când a anunțat despărțirea de tatăl copilului său, Oana Roman a trecut prin numeroase stări, fiind nevoită să treacă singură prin această perioadă și să se ocupe în același timp de creșterea și educația fiicei sale.
Ce a spus Cătălin Botezatu despre despărțirea dintre Marius Elisei și Oana Roman
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Pe Cătălin Botezatu și Oana Roman îi leagă o prietenie de trei decenii, timp în care și-au fost alături unul altuia în cele mai importante momente din viața lor.
„ O cunosc pe Oana Roman de când era foarte tânără, pe la 14 sau 15 ani. Așa că mi-e și ușor, și greu să vorbesc despre ceea ce trăiește ea în ultima vreme. Știu foarte bine, inclusiv din propria experiență, cât de greu trebuie să-i fie în această perioadă. Și mai știu și cât e de greu să te implici în viața altuia și să-i oferi un sfat. Sau o idee, că poate cuvântul sfat ar putea deranja pe unul sau pe altul. Bărbații români din ziua de azi mi se par lași. În loc să te mândrești că ai alături o femeie puternică, inteligentă și încă în putere, tu preferi să bați în retragere. Dar ăștia sunt bărbații noștri, în marea lor majoritate, din ziua de azi. Bat în retragere! Se tem de o relație cu o femeie mai deșteaptă ca ei! Așa că, deși știu că nu e bine să te implici în chestiuni delicate, iar Oana e una dintre prietenele mele de suflet, îi spun direct că poate ar fi mai bine să se detașeze și să accepte că ar trebui să deschidă un capitol nou în viața sa !”, a spus Cătălin Botezatu, conform Cancan.
Cătălin Botezatu, sfat de viață pentru Oana Roman
Designerul a avut numai cuvinte de laudă la adresa fiicei lui Petre Roman și i-a oferit acestea un sfat important: să fie puternică și să privească cu optimism către un nou început.
„Oana e o femeie cultă, educată și de multe ori autoeducată, care a cunoscut și frumusețea, dar și răutatea vieții. Ea nu merită să mai stea într-o poveste care i s-a părut foarte frumoasă la un moment dat, dar din care în prezent pare să nu mai fi rămas prea multe. Or, în asemenea cazuri, trebuie să fii puternic și să-și oferi șansa unui nou început. Oana e tânără și deșteaptă ca să-și ofere șansa unui nou capitol. Ea poate fi cu oricine altcineva. Nu trebuie să se teamă de nou și să fie la fel de puternică așa cum o știu eu și o știu și mulți alți prieteni din anturajul ei.”, a mai spus Cătălin Botezatu, conform aceleiași surse.
La rândul său, la auzul cuvintelor măgulitoare ale prietenului său, Oana Roman a ținut să îi transmită lui Cătălin Botezatu un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare.
„ Cătălin Botezatu te iubesc și...mulțumesc pentru prietenia ta neștirbită de peste 30 de ani ”, a scris Oana Roman pe InstaStory.