După ani de zile în care s-a confruntat cu kilogramele în plus, în luna iunie, Răzvan Popescu, în vârstă de 43 de ani, s-a operat pentru micșorare de stomac.
Răzvan Popescu s-a confruntat o lungă perioadă de timp cu kilogramele în plus, însă în prezent se bucură de silueta pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Omul de radio a fost dur criticat de internauți, după ce și-a făcut operația de micșorare a stomacului. Răzvan Popescu a mărturisit, de asemenea, că are în prezent o greutate de 80 de kilograme.
„Am ajuns la 80 de kilograme, greutate pe care nu o aveam nici în liceu. Cu diete am reușit de două ori să ating pragul de 90 de kilograme, după care mă duceam întins peste 100. La 28 de ani, am atins recordul personal de 143 de kilograme. La momentul acela, am avut șansa să-i cunosc pe Cornelia Marin și pe Tufaru Stelian; le-am spus-o și lor, o scriu și aici: dacă nu erau ei, nu prindeam 40 de ani.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro
Răzvan Popescu, mesaj pentru oamenii care îl critică
La câteva luni de la operația de micșorare a stomacului, Răzvan Popescu a reușit să scape de aproape 45 de kilograme. Acesta este în prezent foarte recunoscut de rezultatele intervenției, având în vedere că nu trebuie să se mai supună dietelor care au devenit chinuitoare. Răzvan Popescu nu dorește să ajungă la un număr fix de kilograme, ci vrea să scadă procentul grăsimii corporale. Acesta consideră că fiecare persoană ar trebui să cunoască faptul că un sfat care nu a fost solicitat, nu este binevenit. Omul de radio a dus o luptă de ani la rând cu kilogramele în plus, iar acum are toate motivele să fie în culmea fericirii.
Citește și: „Să mă ajute Dumnezeu." Liviu Vârciu, despre zvonul ca ar fi bolnav
“De ce scriu asta? Nu doresc să mă laud, doar să-mi spun un of! De fiecare dată când mă îngraș, cel mai la îndemână atac e cel care se referă la greutatea mea: «S-a găsit și umflatul ăsta să vorbească», «Popescule, ce-ți mai place shaorma», «Iar te-ai îngrășat»... și lista e infinită. Din motive ce țin doar de sănătate, am ales soluția operației, iar rezultatele sunt evidente și aici nu e vorba doar de kilogramele de pe cântar. La aproape șase luni de la intervenție, toate valorile sunt în parametrii optimi, începând cu tensiunea și terminând cu glicemia sau colesterolul. În prezent, s-a activat tabăra grijuliilor care îmi spun că am slăbit prea mult, să mai mănânc ceva că nu e ok și nu în ultimul rând nostalgicii care îmi spun franc că eram mai simpatic atunci când eram gras. Există și profeții care îmi garantează că inevitabil mă voi îngrășa iar. În numele tuturor celor care indiferent de problemă primesc sfaturi fără să le ceară, vă rog să încercați să evitați să oferiți consultanță atunci când nu vă este solicitat acest serviciu. Un sfat nesolicitat, oricât de bine intenționați sunteți, nu e primit niciodată bine, e privit doar ca un gest nepoliticos și un amestec nedorit în intimitatea unei alte persoane”, a mai dezvăluit Răzvan Popescu.
Citește și: Este bună sau nu înfometarea? „Înfometare nu reprezintă normalitate”