Șnițelele sunt un preparat adorat de multă lume. Pe lângă gustul nemaipomenit, acestea sunt ușor de pregătit. Cu toate că majoritatea gospodinelor gătesc destul de des șnițele, acestea nu au același gust ca la restaurant.
Pentru a fi la fel de gustoase, există câțiva pași care trebuie urmați, dar și un ingredient secret.
Șnițelul, un preparat adorat în toată lumea
Citește și: Rețetă de Șnițel de pui cu cartofi prăjiți. Mai bun decât preparatele de tip fast-food!
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Șnițelele sunt o opțiune foarte bună atunci când preparăm o masă. Fie că le facem din carne de pui, curcan sau porc, acestea sunt ușor de făcut și pot rezista câteva zile în frigider. De asemenea, șnițelele pot fi combinate cu diverse garnituri, precum cartofi, legume sau piure. De cele mai multe ori, acestea sunt preferate de copii. Chiar dacă rețeta este simplă, atunci când sunt preparate în casă, șnițelele nu arată și nici nu au același gust, ca cele de la restaurant.
Ce ingredient se pune în aluatul pentru șnițele
Pentru ca acest fel de mâncare să fie perfect, aluatul trebuie să fie preparat cu mare atenție. Se pare că pentru șnițele gustoase, este nevoie de un ingredient secret, care este destul de rar folosit în bucătărie. Foarte mulți bucătari adaugă în respectivul aluat, Coca-Cola. În rețeta clasică, bucata de carne trebuie trecută printr-un amestec de făină, ou și pesmet, iar ulterior va fi prăjită în baie de ulei. Pentru ca aluatul să fie mai aerat, gospodinele pot adăuga două linguri din celebrul suc. Băutura carbogazoasă va face ca șnițelele să nu mai absoarbă atât de mult ulei. În cazul celor care nu vor să folosească suc în rețetă, îl pot înlocui cu apă minerală.
Trucuri pentru prepararea snițelelor
Există câteva trucuri pentru atunci când ne dorim să gătim acest preparat. Spre exemplu, uleiul din tigaie trebuie să fie foarte bine încins, înainte să adăugăm carnea. De asemenea, carnea pentru şniţele trebuie feliată în bucăţi potrivite, dar nu prea groase, pentru că nu se vor prăji cum trebuie.