Simona Gherghe trece printr-o nouă etapă alături de copiii săi.
Simona Gherghe este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară. Astfel, la cei 45 de ani ai săi, se poate numi o femeie împlinită, având succes atât din punct de vedere personal, cât și profesional.
Vedeta are o familie minunată alături de soțul său și cei doi copii, Ana, în vârstă de 6 ani și Vlad, care are doar 4 ani.
Astfel, viața de părinte nu este una ușoară pentru Simona Gherghe, care trebuie să facă față atât stresului profesional, cât și provocările din viața de părinte, mai ales că cei doi copii ai săi au vârste mici.
Vedeta trece prin momente emoționante alături de copiii săi, care se pregătesc pentru o nouă etapă educațională.
Copiii Simonei Gherghe pășesc către o nouă etapă
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În cadrul unei postări făcute pe contul său de socializare, Simona Gherghe a povestit despre noua etapă din viața sa.
Mai exact, fiica prezentatoarei va începe școala peste numai două luni, iar fiul său va schimba grădinița, două motive de mari emoții pentru Simona Gherghe și pentru soțul său.Înainte de acestea, cei doi copii vor merge la Școala de Vară, acolo unde vor avea ocazia să se pregătească pentru anul educațional care va începe în luna septembrie.
Prezentatoarea TV știe că această etapă nu va fi deloc ușoară nici pentru micuți, însă este convinsă că vor face față cu brio oricărei provocări, chiar dacă se află într-un colectiv cu totul nou.
„Sunt după un weekend plin, plin, cu o groază de ieșiri cu Ana și Vlad. Inima îmi dă pe-afară de emoții, pentru că, de mâine, amândoi vor fi la Summer School. Doar că… în două locuri diferite, doua locuri noi pentru amândoi. Îi pregătim pentru toamnă, când Ana va începe școala, iar Vlad schimbă grădinița. Noi începuturi, noi emoții. Știu ca și ei le simt, emoția aia amestecată cu nerăbdarea, știu că o să le fie greu la început, dar mai știu că Ana si Vlad sunt mai puternici decât mine în clipa asta.
Simona Gherghe, în lacrimi cu gândul la copiii ei
Citește și: „M-a lovit cu pumnul în spate”. Simona Gherghe a povestit un episod care a marcat-o, atunci când era copil
Orice etapă nouă din viața copiilor constituie și un moment de îngrijorare pentru părinți. Astfel, prezentatoarea TV nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi cu gândul la copiii ei.
Cu toate acestea, Simona Gherghe a găsit puterea pentru a-i încuraja pe micuți și a le transmite tuturor celor care pășesc către un nou început, un mesaj de încurajare.„Am plâns puțin în seara asta, după ce i-am culcat, dar știu că o sa fiu tare mâine și o să-i strâng în brațe cu toată iubirea, așa cum fac mamele și o să-i asigur că va fi bine. O îmbrățișare pentru toți cei care se pregătesc de un nou început! Pentru cei care pășesc pe un drum nou. Va fi bine!”, a mai spus Simona Gherghe.