Întâlnire emotionantă intre Mihai Mitoșeru şi Corina Chiriac

Întâlnire emotionantă intre Mihai Mitoșeru şi Corina Chiriac
Întâlnire emotionantă intre Mihai Mitoșeru şi Corina Chiriac

"Am fost peste tot, în copilărie, în turnee și alături de Corina Chiriac. Ea venea mereu acasă la noi, pe Calea Victoriei… "

Mihai Mitoșeru, prezentatorul show-ului „Se strigă darul”, difuzat în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21.00, la Kanal D, a avut parte de un moment inedit pe scenă, alături de Corina Chiriac. Vedeta Kanal D a prezentat, alături de Andreea Mantea, gazda emisiunii „Casa iubirii”, evenimentul revistei Unica, Urban party Nostalgia, Corina Chiriac fiind invitată specială.

Celebra artistă a insistat ca cei doi prezentatori ai Kanal D să rămână alături de ea pe scenă și, împreună, au animat cu jovialitate si energie întreaga audiență.

Pentru Mihai Mitoșeru această reîntâlnire a fost una extrem de emoționantă, cu atât mai mult cu cât o cunoaște pe Corina Chiriac din copilărie. Și-a amintit cu drag cum o aștepta pe mama sa, Camelia Mitoșeru, să revină din turneele din străinătate, unde aceasta mergea împreună cu Corina Chiriac, și să îi aducă dulciuri, jucării, lucruri care pe vremea aceea nu se găseau de cumpărat în România.

„Îmi amintesc când eram foarte mic că stăteam în culise, în cabină, și le vedeam pe ele (n.r. Camelia Mitoșeru și Corina Chiriac) niște doamne extraordinare care se aranjau și aveau prestanță, erau minunate. Făceau glume și eu eram ca la un spectacol, unul chiar mai interesant, în cabină. Am fost peste tot, în copilărie, în turnee și alături de Corina Chiriac. Ea venea mereu acasă la noi, pe Calea Victoriei. Și atunci, ca și acum, era plină de viață, glumeață. Am avut și bucuria să o prezint pe scenă de multe ori. Acum mi-a propus să facem un duo, să fac partea de rap„, a povestit Mihai Mitoseru.

Pe Mihai Mitoseru îl puteți urmări în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21.00, alături de Grațiela Teohari Dubam prezentând emisiunea „Se strigă darul”, la Kanal D!



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Kanal D, locul I în audiențe, cu Știrile Kanal D de la ora 12:00, prezentate de Cristina Dorobanțu

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre Wiz Khalifa! Ce au hotărât magistraţii în privinţa celebrului rapper american şi cum vor primi fanii această veste neaşteptată: "Mandatul de executare a pedepsei închisorii..."

VIDEO 35 de mașini de lux, estimate la 3 milioane de euro, ridicate în ancheta de la Ivești

Horoscop zilnic sâmbătă, 14 noiembrie 2026. O zodie își ia inima în dinți și invită în oraș persoana de care s-a îndrăgostit

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro