Andreea Mantea este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară. Vedeta are parte de o comunitate foarte mare de oameni care îi sunt alături și o susțin necondiționat.
Prezentatoarea TV a câștigat inimile oamenilor prin simplitatea și sinceritatea de care a dat dovadă tot timpul.
Cu cine s-a împăcat Andreea Mantea, după 8 ani
Andreea Mantea și Adiță Vociu, moderatul emisiunii ,,Fiță cu Adiță” nu și-au vorbit timp de 8 ani, dar acum, când s-au reîntâlnit, au uitat de toate și au revenit la vechea prietenie.
Adi Voicu a spua că îi plăcea că Andreea Mantea îl ținea pe linie dreaptă și își dorește din nou un prieten ca ea.
Tu o să mă cerți acuma, că te cunosc. Am ținut post, m-am rugat mult în ultima perioadă. Îmi plăcea că tu mă corectai, mă ținea pe linia dreaptă. Vreau din nou un prieten dinăsta! Am avut un vis zilele trecute, era o lumină și o voce așa suavă și îmi spunea Adiță, ca să fii drept, curat, trebuie să faci fapte bune și să te împaci cu oamenii pe care în trecut i-ai dezamăgit.
Prezentatoarea TV i-a spus acestuia că își aduce aminte când i-a spart cauciucul, când a vrut să îi facă un referat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Cu toate acestea, vedeta i-a mai acordat o șansă lui Adiță și au început să povestească din trecut.
„Știi e îmi aduc eu aminte? Cum mi-ai spart cauciucul, când am vrut să îți fac referat, când te alergam pe aici să te prind să...", a spus Andreea Mantea.
"Adiță: Îmi acorzi a doua șansă?
Andreea: Ok, c.", au continuat aceștia.
Citește și: Andreea Mantea, sărbătorită de ziua ei de naștere chiar în “Casa iubirii”
Andreea Mantea, despre fostul iubit
Adiță a fost curios de ce vechea sa prietenă este încă singură, iar aceasta i-a oferit un răspuns complex, spunându-i că ultima relație și-a pus foarte mult amprenta asupra ei.
„Acum cred că sunt cea mai fericită. Jur! Nu simt nevoia să mă ia un bărbat în brațe. O să îți spun ceva în exclusivitate. O să țin minte și în fiecare am un zâmbet pe buze. Doamne, sper să nu se supere răposatul. O să țin minte foarte multă vreme de acum încolo, dar de fiecare dată când sunt foarte obosită și termin cu toată treaba și culc copilul și povestim, îmi fac duș, mă dau cu cremă, în momentul în care mă așez în pat, îți spun din suflet adevărul, eu nu cred că e om care să meargă la somn mai fericit ca mine. Mie mi-e greu să explic în cuvinte fericirea pe care am simțit-o în prima seară, în prima noapte, în care eu am dormit singură, fără...(n.r. fostul). Când eu m-am văzut singură în patul ăla, am fost cea mai fericită de pe pământ. Pentru că nu mai puteam. O relație toxică te omoară cu totul, te stinge pe tine ca om. Dacă ești în relația nepotrivită, nebenefică pentru tine, nefericită. Eu nu am fost în nicio relație toxică până la ultima.(...) Relația toxică e cea în care unul dintre parteneri îl stinge pe celălalt. Noi suntem energie. În cazul nostru, el mă stingea pe mine. Dacă tu îmi spui mie că nu sunt bună de nimic, că nu sunt în stare, că nu pot, că nu e bine și încontinuu tu ai ceva rău să îmi spui și încontinuu mă superi glumind cu altele și făcând alte lucruri. Încontinuu tu îmi faci mie rău și de când mă trezesc eu sunt supărată. Nu regret relația. De ce? Măcar am învățat ceva din ea. Am evoluat. Fiecare lucru pe care îl trăim în viața asta este pentru noi ca o lecție. Trebuie să le luăm pe toată să le experimentăm și apoi renunțăm la ele cu drag, cu iubire, eliberăm.", au mai discutat Adiță Voicu și Andreea Mantea, la Fiță cu Adiță.
Citește și: Andreea Mantea a dezvăluit cum a reuşit să slăbească