Prezentatoarea TV a aplicat naumite reguli stricte în ceea ce privește educația fiului său.
Iuliana Tudor este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, care se bucură de succes atât pe plan profesional, cât și personal. Din punct de vedere personal, vedeta este căsătorită de mai bine de două decenii cu soțul său, Răzvan, alături de care are un fiu în vârstă de 12 ani.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Horia Brenciu, prezentatoarea TV a vorbit despre educația pe care i-a oferit-o fiului său.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
De ce i-a interzis Iuliana Tudor accesul la telefon până la vârsta de 12 ani?
Vedeta a dezvăluit că fiul său nu a avut acces la telefon până la vârsta de 12 ani, explicând de ce a luat o astfel de decizie.
„Nu a avut telefon până la 12 ani și m-am certat cu toată familia, inclusiv cu soțul meu. Texte de genul: Vai, dar săracul copil, va fi frustrat. Vai, dar săracul copil, toată lumea are. Vai, dar săracul copil, nu are și el acces. E o chestie pe care o are toată lumea. Asta cu face toate lumea, are toată lumea, e toată lumea în vreun fel, asta i-am transmis lui Tudor. I-am spus că atunci când vede o turmă că face toată lumea la fel, să se apuce și să se gândească cum să facă ceva altfel. Să nu fie cu trendurile. Nu numai că mor, dar ele, de fapt, nu vor fi niciodată adevărul despre tine. Tu căutând să faci ceva ce nu face cineva, afli despre tine. E de fapt despre tine. Dacă tu preiei adevărul altora, atunci tu nu vei ști niciodată cine ești. Și cum te îmbraci, și cum gândești, ce muzică asculți, ce muzică vizionezi, ce fete îți plac și așa mai de parte. Toate acestea trebuie să fie ale tale. Nu pentru că se asta se poartă acum. Da, telefonul și tehnologia sunt parte din ceea ce suntem ca gândire electronică. Eu nu frustrez cu nimic copilul. Degeaba spui că ieși cu o fată la întâlnire, dar tu nu știi să porți o conversație și îi spui să îi arăți ce ai văzut tu astăzi nu știu unde, iar voi comunicați tot privind ceva străin. Voi nu veți ști niciodată unul despre celălalt și veți lua decizii care nu vor fi cele pe care vi le doreați .”, a declarat Iuliana Tudor.