Jador este printre cei mai apreciați artiști, în prezent, însă se pare că acesta s-a dezlănțuit mai mult decât trebuia, la unul dintre concertele sale.
Jador este totodată, foarte solicitat la evenimente, motiv pentru care, chiar și în ziua de 1 Mai, acesta a susținut un concert la Deva, însă lucrurile nu s-au desfășurat în mod normal, iar în cele din urmă, se pare că Jador a insultat un localnic și a fost luat pe sus de jandarmi.
Ce s-a petrecut cu Jador la concertul din Deva
Se pare că acest spectacol folcloric a fost organizat de primăria Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, tocmai pentru a sărbători ziua de 1 Mai. Jador aflându-se pe lista artiștilor care urmau să performeze pe scenă, localnicii au fost imediat atrași să participe. Cu toate acestea, puțini aveau să știe ce urma la final de spectacol.
Se pare că în timpul spectacolului, Jador a avut un schimb de replici cu unul dintre participanții la concert, motiv pentru care, odată ce a terminat de cântat, cântărețul s-a urcat pe mașină și l-a insultat pe acesta:„Bă, ești un b******u care habar nu are ce-i aia munca. Habar nu ai ce-i aia muncă și mă înjuri pe mine? Ești un bătrân prost. Habar nu ai ce-i aia muncă. Habar nu ai câte nopți nedormite am eu”, a strigat Jador.
„Din păcate, acesta este nivelul multora dintre noi. Milioanele de vizualizări pe care le are și numărul de evenimente la care este invitat spun totul despre noi”, a transmis unul dintre localnici, la filmulețul postat de acesta.
Jador a reacționat într-un mod neașteptat la un concert din Deva
Jador a fost ridicat de jandarmi, la final de spectacol
Nu a durat mult, iar după acest schimb de replici, și-au făcut apariția și mai mulți jandarmi, care l-au dat jos cu forța de pe mașină. Acest moment a fost filmat, iar Jador a postat filmulețul pe rețelele de socializare, alături de un mesaj.
„Ce înseamnă asta? Nu pot face poze cu oamenii mei? Vă iubesc oricum! Oamenii mei din Deva!”, a fost mesajul scris de acesta la videoclipul postat pe contul său de Instagram, la InstaStory.
Jador a reacționat într-un mod neașteptat la un concert din Deva
[Sursa foto: Facebook]