Jador, mărturisiri emoționante despre mama sa. Artistul a povestit despre copilăria plină de lipsuri! „Pe noi ne-a crescut cu iubire, altceva nu avea ce să ne ofere. În loc de geamuri am avut prelată.”
Diana Puiu05 noiembrie 2024Actualizat: 05 noiembrie 2024, 10:43
Jador a povestit cum a arătat copilăria lui, dar și casa părintească în care a stat împreună cu toți frații.
Jador, cunoscutul și îndrăgitul artist, are o carieră de succes, iar tânărul se poate declara fericit și împlinit pentru tot ceea ce are în prezent. Până să ajungă aici, copilăria lui a fost una foarte grea, chiar din spusele artistului, iar acesta nu s-a ferit niciodată să vorbească despre condițiile în care a crescut. Invitat în cadrul unui interviu, acesta a povestit despre cum arăta casa părintească, dar și camera în care dormeau toți frații, alături de mama lor.
“Pe noi ne-a crescut cu iubire, altceva nu avea ce să ne ofere, haine, mâncare mai greu. Și asta e adevărat. Chiar stăteam și vorbeam cu mama, mama mea e mai mare decât mine cu 15 ani și cumva am copilărit împreună. Ea are 4 clase, învățam alfabetul împreună și a învățat ca să mă educe pe mine și își dorea foarte mult ca eu să învăț, să-mi depășesc condiția.
Camera părinților mei unde eu dormeam era jumătate. Încăpeau în camera aia două paturi, o sobă și un televizor când l-am avut ulterior. Nu înțelegeam unde încăpem să dormim cu toții.”, a povestit Jador.
Artistul a mai povestit despre faptul că au fost crescuți cu iubire, deoarece, de cele mai multe ori, lucrurile materiale le lipseau.
În camera în care stătea încăpeau două paturi și o sobă, iar târziu au avut un televizor. La casa părintească nu avea geamuri, iar acestea erau înlocuite de prelate. “Ea dormea cu sora mea, iar eu, fratele meu și sora în alt pat. Mă trezeam dimineața și mă puneam la picioarele mamei și încăpeam acolo. Am fost crescuți cu iubire. În loc de geamuri am avut prelată. Puneam două, trei.
Stăteam lângă Bacău, într-un sătuc. Toți oamenii de la țară au trecut prin asta, toți oamenii de la țară să spălau la albie. Noi, practic, suntem liberi de 500 de ani, până acum 500 de ani eram sclavii boierilor.”, a mai spus artistul.
Jador, mărturisiri emoționante despre mama sa. Artistul a povestit despre copilăria plină de lipsuri! „Pe noi ne-a crescut cu iubire, altceva nu avea ce să ne ofere. În loc de geamuri am avut prelată.”
Diana Puiu05 noiembrie 2024Actualizat: 05 noiembrie 2024, 10:43