O femeie de 80 de ani din Marea Britanie s-a căsătorit cu un bărbat de 35 de ani.
Iris Jones are 80 de ani și abia la vârsta asta a reușit să-și găsească mare iubire. Este vorba despre un bărbat de doar 35 de ani din Egipt, de care pensionara este îndrăgostită până peste cap.
Englezoaica l-a cunoscut pe Mohamed Ahmed Irbriham pe Facebook și a călătorit până în Cairo pentru a-l cunoaște față în față. Au întreținut relații intime la doar câteva ore după ce s-au văzut și, patru zile mai târziu, s-au căsătorit.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„A fost incredibil. Mă simt ca și cum aș fi virgină din nou. Nu a fost ușor, da el a fost foarte iubitor și romantic.
Iris are încredere deplină în soțul de 35 de ani
Darren, fiul de 53 de ani al lui Iris, i-a spus mamei lui că este posibil ca noul ei soț să îi vâneze averea. Femeia este însă sigură că sentimentele lui Mohamed Ahmed Irbriham sunt cât se poate de sincere.
„Dacă se căsătorește cu mine doar pentru bani, va fi dezamăgit să afle că trăiesc doar din pensie. A spus chiar că va semna un contract prenupțial pentru că mă vrea pe mine, nu casa mea. Am trăit zeci de ani făcându-i pe cei din jurul meu fericiți și acum vreau doar să mă căsătoresc cu bărbatul pe care îl iubesc, înainte să mor”, a mai spus Iris Jones.
Iris Jones locuiește într-o casă care valorează aproximativ 250.000 de euro și primește o pensie de 240 de euro pe săpătmână.