Află din rândurile următoare când trebuie să te tunzi, astfel încât să ai un păr frumos și sănătos.
Îngrijirea podoabei capilare este un subiect important pentru toate doamnele și domnișoarele care își doresc să aibă un păr sănătos și frumos.
La cât timp e bine să te tunzi
Citește și: SFATURI: Tunde-te singur acasă. Sfaturi și trucuri pentru cele mai bune tunsori realizate la tine acasă!
Citește și: Când se tunde părul ca să crească mai repede. Se spune că va crește rapid și puternic
Atunci când vine vorba de frecvența cu care îți tunzi părul, este important de precizat că aceasta poate varia în funcție de lungimea pe care vrei să o ai, tipul de păr, dar și gradul de deteriorare al acestuia.
Astfel, în cazul în care vorbim despre un păr degradat, vopsit frecvent sau tratat chimic, cum ar fi procesul de îndreptare permanentă, ar trebui să te tunzi la fiecare 6-8 săptămâni pentru a preveni deteriorarea suplimentară și pentru a păstra un aspect sănătos.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În cazul persoanelor cu părul creț, intervalul de tuns poate fi de 8-12 săptămâni, deoarece acest tip de păr tinde să fie mai uscat și mai predispus la vârfuri despicate. Astfel, tăierea regulate a părului ajută la menținerea formei și a sănătății buclelor.
Dacă vrei să păstrezi o anumită lungime a părului, iar tunsoarea ta trebuie să se încadreze în anumite standarde, intervalul de timp în care trebuie să îți tunzi părul variază de la 4 până la 12 săptămâni.
În cazul persoanelor cu părul scurt, care vor să își mențină această tunsoare, trebuie să se tundă la fiecare 4-6 săptămâni pentru a menține forma și stilul tunsorii.
Persoanele cu păr mediu pot să se tundă la 6-8 săptămâni, pentru a menține un aspect sănătos și a preveni vârfurile despicate.
Chiar dacă îți dorești să ai un păr lung, este important să înțelegi că tăierea vârfurilor despicate și a părului deteriorat ajută la menținerea sănătății părului pe termen lung. Astfel, indicat este să te tunzi la fiecare 8-12 săptămâni.
Indiferent de tipul de păr, este esențial să asculți nevoile specifice ale părului tău. Dacă observi că vârfurile se despica sau că părul pare deteriorat, este un semn că ar trebui să te tunzi mai des.
Sfaturi și trucuri pentru un păr frumos și sănătos
Spală părul corect
Procesul de spălare al părului este unul extrem de important. De aceea, pentru a păstra aspectul sănătos și frumos al părului, se recomandă spălarea de 2-3 ori pe săptămână pentru a preveni uscarea scalpului și a părului. Dacă ai părul gras, poți spăla mai des, dar evită spălarea zilnică. De asemenea, este recomandat să folosești șamponul potrivit tipului tău de scalp și să eviți apa fierbinte, deoarece aceasta poate usca părul și scalpul.
Protejează părul de factorii externi
Folosește produse de protecție termică pentru păr atunci când te expui la soare. De asemenea, este important să îți clătești părul cu apă curată înainte și după înot pentru a elimina clorul sau sarea.
Folosește fețe de pernă din mătase
Fețele de pernă din mătase reduc frecarea și astfel previn ruperea și deteriorarea părului.