Valentin Sanfira este unul dintre ce mai apreciați artiști de la noi din țară, iar de-a lungul timpului a reușit să aibă alături de el o comunitate foarte mare de persoane care îl susțin și îl stimează pentru talentul de care a dat dovadă, dar și pentru persoana care a demonstrat că este.
În urmă cu puțin timp, artistul a povestit că a avut parte de clipe cumplite la o nuntă. Iată ce i s-a întâmplat artistului în timp ce presta la un eveniment!
Valentin Sanfira, moment tragic la o nuntă
Cântărețul de muzică populară a participat la foarte multe evenimente, dar unul dintre ele i-a pus capac. Artistul își aduce aminte chiar și în prezent de o nuntă din Vâlcea, unde a fost chemat să presteze, iar lucrurile au luat o întorsătură la care nu s-a așteptat nimeni.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Valentin își începuse momentul în momentul în care, în timpul unei hore, unul dintre invitații prezenți la eveniment a căzut, iar ulterior s-a dovedit că acesta suferise un infarct. Din păcate, persoana respectivă nu a mai putut fi salvată.
„În momentul în care ești artist și îți iubești cu adevărat meseria nu mai contează prin ce treci tu în momentul ăla. S-a întâmplat să urcăm pe scenă cu febră, s-a întâmplat să urc pe scenă, iar înainte să am perfuzia în mână. Oamenii nu trebuie să știe lucrul ăsta. Tu trebuie să-i faci fericiți. La una dintre nunți, la care am fost cu ani în urmă, chiar în Vâlcea, la mine, în Oltenia, o nuntă foarte mare, de vreo 500-600 de persoane, unul dintre invitați a căzut. La noi se joacă hore, sârbe, se distrează. La nunta asta, aveam două programe de cântat. În timp ce jucau, unul dintre invitați a căzut, a făcut infarct, pur și simplu. A murit. A trebuit să se oprească momentul, a venit ambulanța. Nunta se stricase, efectiv.”, a declarat cântărețul, conform Fanatik.
Ce a făcut artistul pentru a salva nunta
Pentru a salva evenimentul, care era la început, Valentin Sanfira i-a anunțat pe toți cei prezenți că invitatul este bine. Ulterior, nunta a continuat până dimineața, iar artistul a reușit să nu le strice definitiv cea mai frumoasă zi din viața lor celor doi miri.
„Nu știau ce să facă și atunci eu am luat microfonul, pentru că omul oricum nu mai putea fi salvat și, recunosc, că am mințit, dar am salvat o nuntă.
Citește și: „M-a și bătut mama.” Valentin Sanfira, despre perioada copilăriei. Artistul a trecut prin momente grele