După ce a vizitat Sicilia, Laura Cosoi a dorit să prepare și acasă o rețetă de budincă descoperită acolo.
Laura Cosoi este una dintre cele mai cunoscute și apreciate persoane din showbiz-ul românesc. Pe lângă faptul că aceasta s-a reîntors pe micile ecrane, are și o familie numeroasă, alături de soțul său și fetițele sale.
Budincă, rețeta pregătită de Laura Cosoi
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
“ Dragilor, iată rețeta de budincă descoperită la micul dejun de la cazarea din Sicilia. Atenție! Dă dependență. ”, a fost descrierea Laurei Cosoi, la rețeta postată.
Ingrediente
- 10 gălbenușuri de ou
- 1 l smântână lichidă
- 150 g zahăr sau după gust
- Coaja rasă de la o lămâie (opțional, pentru aromă)
- esență de vanilie
- 4 cornuri vechi de o zi sau două, tăiate cubulețe
Mod de preparare
- "Într-o oală de fontă pusă pe foc, bate gălbenușurile cu zahărul până când devin pufoase și de un galben pal. Adaugă smântâna, esența de vanilie și coaja de la lămâie. Apoi cornurile mărunțite și lasă-le să se înmoaie. Compoziția se ține pe foc 10 minute.
- Se bagă apoi oala la cuptor pentru 45 de minute, până devine aurie budinca.
- Pentru servire lasă budinca să se răcească puțin înainte de a o porționa. Servește-o caldă sau la temperatura camerei, simplă sau cu puțină dulceață, fructe proaspete sau frișcă.
- Sfat suplimentar- Dacă vrei să adaugi un plus de aromă, poți stropi cuburile de corn cu puțin rom sau lichior înainte de a turna compoziția de ouă. Poftă bună!", a explicat Laura Cosoi, pentru filmulețul postat pe pagina sa de Instagram.