Prezentatoarea TV a izbucnit în plâns în cadrul emisiunii pe care o moderează.
Laura Cosoi traversează una dintre cele mai sensibile perioade din viața sa. Actrița urmează să devină mamă pentru a patra oară, însă bucuria sarcinii a fost oarecum însoțită de tristețea pierderii ambilor părinți, mama sa stingându-se din viață cu puțin timp înainte ca actrița să anunțe că este însărcinată pentru a patra oară.
Laura Cosoi își construiește o casă în Maramureș
Recent, Laura Cosoi a avut parte de o reacție neașteptată la TV. În cadrul emisiunii pe care o moderează, prezentatoarea TV a avut-o ca invitată pe Alexandra Ungureanu, care a vorbit despre vacanțele sale din Maramureș.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„ Pentru mine, Maramureșul este foarte acasă și îmi aduce aminte de părinții mei, pentru că acolo am trăit cu părinții mei ultimele momente, cele mai frumoase din viețile noastre.(...)
Maramureș este un loc care mie îmi este pe suflet, este a doua casă cum s-ar spune, deși nu am avut neapărat rude în Maramureș, tatăl meu fiind din Zalău, deci cumva la graniță.
Sufletul meu e acolo, acolo am botezat copiii. (…) Am cumpărat acolo un teren și urmează să ridicăm o casă să salvăm o casă veche de 100 de ani. ”, a spus Laura Cosoi, în cadrul emisiunii pe care o moderează.
Laura Cosoi, mamă de băiețel?!
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt fericiții părinți a trei fetițe minunate: Rita, Vera și Lara. Acum, toată lumea se întreabă dacă blondina va aduce pe lume un băiețel sau familia lor se va mări cu încă o fetiță.
„ Doamne-ajută să fie sănătos… copilul! Vreau să nasc natural, am născut toți copiii pe cale naturală. Pentru mine, nașterile naturale sunt cele mai frumoase experiențe personale. Fetițele au fost foarte fericite și Rita a fost foarte nostimă. Mi-a zis că o luăm iar de la capăt și că mă va ajuta să schimb scutece. Fetele, în general, au acest instinct matern.
De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă, dar eu simt deja că totul este bine.
Totul este în regulă! Este o sarcină la o vârstă înaintată, am vârsta de 42 de ani… Eram convinși că nu o să se mai întâmple, dar s-a întâmplat pur și simplu. Ne doream, dar nu ne așteptam. N-am făcut tratamente sau ceva de genul. ”, a mărturisit Laura Cosoi pentru Playtech.ro.