Lavinia Pîrva, despre momentul în care a oficializat relația cu Ștefan Bănică Jr. „Mi s-a pus o etichetă și am avut o imagine care nu avea nicio legătură cu mine.”

Lavinia Pîrva, despre momentul în care a oficializat relația cu Ștefan Bănică Jr. „Mi s-a pus o etichetă și am avut o imagine care nu avea nicio legătură cu mine.”

Lavinia Pîrva a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei.

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. sunt căsătoriți de peste șapte ani și au împreună un copil, de care se bucură cu fiecare ocazie. Relația dintre ei este mult mai stabilă cu fiecare zi ce trece, deoarece și-au propus încă de la început principii solide, iar întotdeauna au fost alături unul de celălalt și s-au sprijinit, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. În cadrul podcastului Gând la gând cu Teo, cântăreața a recunoscut faptul că soțul ei este admirat de foarte multe femei din țară, iar tocmai acest lucru o face să nu fie geloasă, deoarece, dacă ar fi simțit asta, relația dintre ei s-ar fi terminat rapid. Are întotdeauna încredere în partenerul său, iar sentimentul este reciproc, mărturisind că nu i-a dat niciodată motive cum că el ascunde ceva sau că s-a întâmplat ceva între ei.

Încrederea pe care au construit-o cu fiecare zi ce a trecut, i-a ajutat atât pe cei doi, cât și în relația lor cu fiul.

Lavinia Pîrva, despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei

Citește și: Lavinia Pîrva, despre timpul petrecut doar cu ea, fără copil. Cum a ajuns fiul ei să respecte că existe activități care nu îl includ și pe el. “Trebuie să înțeleagă că mama are și ea drepturi.”

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citește și: Lavinia Pîrva, despre cum este împărțit rolul de părinte în familia ei. Cu cine seamănă fiul său și ce nu face în prezența lui. „Niciodată nu discutăm în contradictoriu în fața lui.”

În cadrul aceluiași podcast, Lavinia Pîrva a vorbit și despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei, fiind chiar atunci când a oficializat relația cu Ștefan Bănică Jr., mărturisind că au apărut în mediul online numeroase discuții despre ea. În momentul în care ajungea să citească ceea ce se scria, nici ea nu recunoștea persoana despre care se vorbește și nu înțelegea nimic din ce se întâmplă. Spune doar că a fost un om total nepregătit, dar sincer pe sentimentele ei și sigură că nu a făcut rău nimănui pentru a primi toate acestea.  „A fost chiar în perioada în care am oficializat relația cu Ștefan, a fost ceva greu atunci. A fost ceva greu de dus pentru mine la momentul acela. Eram total nepregătită, eram o persoană care, sincer, nu făcuse rău nimănui., pentru că la momentul acela s-a scris și că am făcut, am stat în spatele mașinii în portbagaj. Și mă uitam și nu înțelegeam ce se întâmplă, despre cine vorbesc oamenii ăștia? Cumva mi s-a pus o etichetă și am avut o imagine care nu avea nicio legătură cu mine.”, a povestit Lavinia Pîrva.

Citește și: Un muncitor român s-a îndrăgostit pe TikTok și i-a trimis unei tinere 50.000 de lire. Bărbatul este căsătorit și are copii: „Mi-a scris că mă iubeşte”- kanald.ro

Citește și: Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”- stirilekanald.ro

Lavinia Pîrva [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Lavinia Pîrva a vorbit despre geloziile din relații și încrederea față de soțul ei. “Nu m-a făcut niciodată să simt ceva în neregulă.”

Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV

Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV

Mihai Albu, despre nunta cu Elena Nechifor: "Ne-am dat seama că suntem suflete pereche și trăim ca o familie"

Sărbători de coșmar pentru Oana Roman și fiica ei: „Tatăl ei nu a sunat-o, nu i-a dat nici măcar un mesaj de Crăciun”

„Eram îndrăgostit, voiam s-o văd”. Robi și Teodora s-au văzut în afara emisiunii! Ce se va întâmpla cu cei doi concurenți de la Casa iubirii, chiar înainte de Marea Finală, aflați astăzi, de la 16:00 si 19:00, la Kanal D

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră