Artistul a vorbit despre lucrurile simple care îl fac cu adevărat fericit.
Leo de la Roșiori a fost invitat în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața sa și despre cine este cu adevărat în spatele vieții de artist pe care o afișează.
Leo de la Roșiori, un om credincios
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Interpretul de manele a dezvăluit că are o relație extrem de apropiată cu Divinitatea, fiindu-i recunoscător lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i-a oferit de-a lungul vieții.
„ Sunt extraordinar de credincios. Îi datorez totul bunului Dumnezeu. Când am pus genunchii jos și stau așa în pat și mă rog la El, sunt cel mai fericit om de pe fața pământului. Cred în Dumnezeu. Nu mă duc la biserică și după bârfesc. În ziua de azi există atâtea religii, poți să îți alegi să crezi în ce vrei tu. Nu mai contează, doar să crezi și să fii om bun și lucrurile se rezolvă, se aliniază toate .”, a declarat artistul.
Leo de la Roșiori găsește fericirea în lucrurile simple
Artistul a vorbit despre viața simplă pe care a avut-o în copilărie și de care nu s-a despărțit nici în ziua de astăzi. Astfel, chiar dacă are parte de o situație financiară prosperă și își poate permite orice, manelistul nu a uitat de unde a plecat și găsește în continuare fericirea în lucrurile simple ale vieții.
„ Trăiesc o viață simplă. Tot lucrurile astea simple mă fac fericit. Mâncare de cartofi, urzici, cartofi prăjiți, ouă. Trăiesc o viață foarte simplă, nu mă interesează de absolut nimic. Am viața mea frumoasă. Am văzut și viața asta pompoasă, dar eu mă întorc tot la ale mele.
Îmi aduc aminte, eram la țară și mă jucam fotbal la căminul cultural.