Lia Olguța Vasilescu, nou anunț despre majorarea pensiilor: „Nu înseamnă că vom scădea acel procent de 11%”

Lia Olguța Vasilescu, nou anunț despre majorarea pensiilor: „Nu înseamnă că vom scădea acel procent de 11%”

Vicepreședintele PSD dă asigurări că procentul de majorare al pensiilor nu va scădea.

Lia Olguța Vasilescu a declarat că social-democrații și-au propus să ajungă la o cale de mijloc în privința negocierilor cu PNL, însă acest lucru nu va modifica procentul de majorare al pensiilor, astfel că va rămâne tot de 11%.  

Mai mult decât atât, vicepreședintele PSD este de părere că propunerea UDMR de a înființa un nou Minister al Familiei nu se va menține: „Nu, nu cred că este cazul. Nici nu s-a pus problema până acum. Nu știu dacă a fost făcută la modul serios sau nu, dar, în orice caz, așa cum s-a discutat astăzi pe întreg programul de guvernare, eu mă gândesc că până la urmă vom reuși să ne compatibilizăm și să ajungem la o situație de mijloc în ceea ce privește programul de guvernare”, a declarat Olguța Vasilescu. 

Citeste si: Vești bune pentru acești români! Salariile vor crește semnificativ începând cu luna noiembrie

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Cu toate că reprezentanții PSD vor să ajungă la un comun acord în legătură cu negocierile cu PNL, primarul Craiovei spune că acest lucru nu implică și scăderea procentului propus de social-democrați pentru majorarea veniturilor românilor: „Sigur, asta nu înseamnă că noi vom scădea acel procent de 11% și clar nu vom renunța la legile 153 și 127”, a declarat fostul ministru al Muncii.

Lia Olguța Vasilescu, despre creșterea pensiilor!

Fostul ministru al Muncii și actualul primar al Craiovei, Olguța Vasilescu, susține că recalcularea pensiilor ar trebui făcută cu Legea 127, cea care prevede cheltuieli de 11,7 procente din PIB, nu 9,4 procente așa cum este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență al României. 

Citeste si: Vremea de joi, 11 noiembrie 2021, anuntul ANM: cer preponderent senin!

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

„Creșterea pensiilor trebuie să fie cât stabilisem pe Legea 127. Și pentru această lege trebuie stabilit un calendar. În ianuarie 2020 ar fi trebuit să fie recalculate pensiile, dar nu s-a făcut nici până acum acest lucru. După reevaluare s-a trecut dintr-o bază de date în alta. Trebuie să intrăm pe un calendar, nu vom renunța la legea pensiilor. Suntem obligați să lucrăm pe ea. Așa cum o stabilisem, trebuia ca recalcularea să ajungă la cheltuieli de 11,7% din PIB. Din păcate, în PNRR angajamentele erau să nu treacă 9,45% din PIB cu pensiile.

Asta ne va forța să ne uităm dacă punctul de pensie poate rămâne la 75 de lei. Sunt șanse să nu se mai majoreze pe legea 127, dar nu va fi o scădere a pensiilor cât timp PSD va fi la putere sau va conduce Parlamentul. Nu renunțăm la această lege, chiar dacă noile condiții ne obligă”, spune Lia Olguța Vasilescu.



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Victor Slav, noi detalii despre relația cu iubita lui, Selina: „Este un model de femeie!”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat