Aceasta nu s-a sfiit să împărtășească pe rețelele de socializare, aspectele care o fac pe ea, cea mai fericită.
Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste, de la noi din țară, Lidia Buble, obișnuiește să fie mereu activă în mediul online, iar atunci când nu este pe scenă, reușește de fiecare dată să împartă aspecte importante din viața ei privată, așa cum s-a întâmplat și în cursul zilei de ieri, atunci când a precizat câteva aspecte pe care le iubește în viață.
Lidia Buble, ca o carte deschisă, în mediul online
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Recent, aceasta a postat pe pagina sa de Instagram, la Story, 3 fotografii în care se afla în vacanță la mare, fotografii la care a menționat și ceea ce îi place să facă sau ceea ce iubește. Astfel, Lidia Buble a dezvăluit pentru urmăritorii săi din mediul online, faptul că îi place să admire valurile marii, să se proiecteze în viitor, dar și să flirteze de pe scenă și nu numai.
“În habitatul meu natural. Iubesc natura, iubesc să stau și să admir valurile, ador să scriu în nisip, ador să am nasul și buzele mușcate de soare, iubesc să stau în costumul Evei pe nisip, iubesc să mănânc numai cocos, ador să stau singură cu achii ațintiți spre nicăieri și să nu fac nimic, iubesc să-mi fac toate poftele, ador să râd la glumele din capul meu, iubesc să stau cu părul aranjat de vânt și machiată de soare… pot să continui mult și bine… (…)
Îmi place să jos în filmele din capul meu, îmi place să mă proiectez în viitor, îmi place când sunt rebelă și mă pun eu împotriva tuturor (doar eu le știu mai bine pe toate), îmi place să fac lumea să râdă, îmi place să plâng la desene, îmi place supa la plic de mor, îmi plac oamenii cu nasul mare, îmi place mult culoarea verde, îmi plac defectele, îmi place să domin, îmi place să visez cu ochii deschiși, îmi plac oamenii deștepți, îmi place să fiu gâdilată în talpă, sunt disperată după rujuri, îmi place să dansez
Îmi place tot ce e neobișnuit, îmi place să stau în casă, îmi place să flirtez de pe scenă, îmi place să mă joc, îmi place să mănânc prostii, îmi