Ligi de la Puterea dragostei și-a șocat fanii cu ultima apariție: „Urâtă din naștere...”

Ligi de la Puterea dragostei și-a șocat fanii cu ultima apariție: „Urâtă din naștere...”

Cum a apărut Ligi pe stradă, ziua.

Ligi de la Puterea dragostei a reușit încă o dată să intre în atenția susținătorilor emisiunii cu o fotografie controversată.

Fosta concurentă a oprit circulația cu o ținută extrem de sexy, iar comentariile nu au întârziat să apară, mai ales că era vorba despre un loc public, iar ținuta lui Ligi nu se potrivea deloc în acest context.

Cu toate că Ligi are un program extrem de strict de antrenamente și a reușit să aibă un corp armonios, susținătorii ei nu sunt de acord cu operațiile pe care le-a făcut și din acest motiv au început să comenteze acid:

„Păcat ca nu e corpul tău natural 🤣/ Plastic/ Am o imprimantă 3D care poate scoate figurine identice:))/ Și o chestie, măcar dacă erai operată aveai o scuză pentru că ești urâtă, dar ai recunoscut că ești urâtă din naștere, așa că BRAVO/ Doamne, cât de urâtă poți să

fii și se vede că ești operata peste tot, și un sfat nu mai ridica fundul cu mâna că tot urâtă rămâi 🤣”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor lui Ligi, care au taxat-o pentru această apariție.

Citeste si: Bianca de la Puterea dragostei, secretul buclelor perfecte! Cum s-a aranjat, de față cu Livian

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Andra de la Puterea dragostei, imagine incendiară cu Bogdan Mocanu: „Fetița noastră”

Citeste si: Dezvăluiri cutremurătoare! Una dintre concurentele de la Puterea dragostei nu poate face copii

Hahahaha, am și omoplații făcuți, aoleu! Hello, am doar sânii și buzele! Ce creiere pline de frustare și invidie, vai și amar!”, le-a transmis Ligi 

Ligi de la Puterea dragostei, surprinsă în club cu un fost concurent! Cu cine s-a distrat toată noaptea

Chiar ea a făcut publice imagini.

Ligi de la  Puterea dragostei  se distrează de minune de când a ieșit din casa Puterea dragostei. După ce Raluca Munte a dat-o de gol pe Ligi că va reveni în casa Puterea dragostei, concurenta a fost surprinsă în club cu unul dintre foștii concurenți.

Ligi a fost surprinsă în club chiar cu Andrei, fostul concurent de la Puterea dragostei, cu care aceasta a fost la un pas de a forma un cuplu.

Cei doi au mers să se distreze și s-au fotografiat împreună. Imaginea cu Ligi și cu Andrei i-a uimit pe mulți fani, care nu se așteptau să îi vadă în afara casei Puterea dragostei. Însă, încurcate sunt căile Domnului, nu-i așa?



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Andra de la Puterea dragostei, imagine incendiară cu Bogdan Mocanu: „Fetița noastră”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte