Lista alimentelor care taie senzatia de foame. Tu le cunosti?

Lista alimentelor care taie senzatia de foame. Tu le cunosti?
Lista alimentelor care taie senzatia de foame. Tu le cunosti?

Dacă alegi soluţia unei cure de slăbire, trebuie să cunoşti faptul că apar restricţii şi asta pentru că eşti tentat să mănânci mult. Astfel, potrivit specialiştilor, un lucru esenţial într-o dietă este păstrarea senzaţiei de saţietate pentru mai mult timp. În acest fel, numărul kilocaloriilor se reduce, subliniază nutriţioniştii.

"Persoanele care nu au alte afecţiuni cronice este indicat să mănânce mai mult de patru ouă pe săptămână. Persoanele cu afecţiuni trebuie să urmeze sfatul medicului, pentru a nu agrava boala", spune dr. Bilic.

Un alt aliment care taie pofta de mâncare este brânza de capră sau feta, pentru că ajută la senzaţia de saţietate şi ajută la arderea grăsimilor.

Ciocolata neagră conţine diferiţi compuşi care încetinesc digestia, iar senzaţia de foame va fi întârziată.

Nutri­ţioniştii precizează că aceasta are un conţinut ridicat de calorii, astfel că 28 de grame de ciocolată conţin până la 170 de kilocalorii. Astfel, se recomandă o singură tabletă atunci când organismul cere de mâncare. Mai mult, ciocolata neagră este amăruie şi taie pofta pentru mâncăruri dulci, sărate sau grase.

Sursa



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Sucul de patrunjel care te scapa de 5 kilograme in 5 zile

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies