Livian de la Puterea Dragostei, cadou absolut superb pentru Bianca! Uite ce i-a dăruit!
Lucrurile par să fie din ce în ce mai serioase între Bianca și Livian de la Puterea Dragostei. După ce a lăsat să se înțeleagă că nu mai are nimic de a face cu Andreea, tânărul a început să se apropie tot mai mult de Bianca, iar frumoasa brunetă l-a invitat săptămâna trecută și la o întâlnire privată.
Imaginile cu cei doi pe care ambii le postează pe rețelele de socializare îi dau de gol pe concurenți, între ei existând o chimie puternică şi vizibilă pentru toată lumea. Iar faptul că deja au început să se alinte nu face decât să confirme debutul unei poveşti de dragoste la care visăm cu toţii.
Într-un live recent, când s-a întrerupt transmisiunea, Bianca a început să îi spună lui Livian: „mă auzi, pui, mă auzi?”, aceste cuvinte trădându-i sentimentele.
Livian de la Puterea Dragostei, cadou absolut superb pentru Bianca! "Tu ești cea pe care o vreau în viața mea"
În plus, zilele trecute, concurenta de la Puterea Dragostei a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie alături de Livian, imagine însoţită de cuvintele: „ Aceleași culori, aceleași gânduri, aceleași sentimente ”.
Fiul lui Nelson Mondialul a reacționat imediat:Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„ Tu ești cea pe care o vreau în viața mea ”, este mesajul care i-a topit pe admiratorii celor doi.
Citeste si: Ana de la Puterea Dragostei, apropiere “suspectă” de fostul ei iubit! Oare s-a împăcat cu Andy?
Iar asta nu e tot, fetelor. În urmă cu puţin timp, Livian i-a dăruit Biancăi un cadou superb, care i se potriveşte perfect.
Cadoul, un lănţişor cu un pandantiv deosebit, în formă de inimă, cu aripi de înger, are gravat numele "Livian" în centru. Bianca a fost extrem de emoţionată când l-a primit şi l-a pus imediat la gât.
" Mulţumesc, puiul meu. Zi de zi mă surprinzi! Mi-ai intrat la inimioară.", a fost reacţia tinerei.
Trebuie să recunoaştem că superba bijuterie pare făcută special pentru ea. Nu credeţi?