Cum a reacționat atunci când a aflat că iubita sa s-a filmat în timp ce făcea amor cu un alt bărbat.
La câteva zile după ce a ieșit la iveală faptul că Bianca de la Puterea dragostei, Livian a explicat pe larg și a spus ce simte despre scandalul momentului. Concurentul este uimit de tot ce se întâmplă în aceste momente și a discutat cu Bianca despre ce vor face mai departe.
„Vorbesc cât se poate de neutru, cât se poate de normal, ca și cum aș fi un simplu urmăritor, cu toate că simt ce simt pentru Bianca și mi-a dovedit ce mi-a dovedit în lunile acestea. Vorbesc așa și o să mai combin și o să vorbesc și din punctul meu de vedere.
Acum trebuie să vă spun ce am simțit eu când am văzut toate astea.
Acum după două zile stăteam după Gală și primesc telefonul. Bang, Bianca: „Vezi că a apărut ceva pe internet”. Zic: „Aoleu, ce a apărut?”.
Eu v-am zis încă de la început, Bianca mi-a zis ce a făcut. Nu în mare parte, dar o idee mi-a zis. Mi-a spus că au apărut alea pe internet, i-am zis „Stai linișită”, am simțit-o foarte agitată, s-a panicat, era chiar plin de poze.
Apoi apar și restul! Am stat, am văzut, am zis „Mânca-ți-aș!”. Erau două stări, am simțit două sentimente. M-am gândit la ea, în ce postură a fost pusă, fiind divulgate acele clipuri și m-am gândit, am simțit chestia aia, când îți vezi iubirea cu altul. E un pic deranj, chiar dacă a fost în trecut. Am avut șoc, dar am știut că dacă mă exteriorizez fac mai mult rău, misiunea mea e să o calmez, să o fac să înțeleagă ce e de înțeles, să realizeze și să acționeze în așa fel încât să iasă cum trebuie să iasă din situația asta.
Ea m-a întrebat „tu nu ești nervos pe mine?!” Bă fată, eu sunt nervos pe tine pentu cum gândeai atunci, pentru inocența ta din cap, din minte, că te lăsai dusă de cuvintele altora, puneai botul la ce îți spunea iubitul tău. E greșeala ei, nu e de scuzat. Sâmburele vine de la ea, că ea a avut decizia, că da sau nu. Chiar dacă te obligă, chiar dacă nu te obligă, principalul vinovat e ea. Fac pariu și am vorbit, nicio fată nu ar face așa ceva, să meargă la băiat să-i spună să facă asta. De obicei, băiatul, la vârsta respectivă, între 18 și 20 și ceva de ani, vor să facă bani din alte activități, nu prin muncă. Băiatul respectiv i-a propus, a obligat-o, a șantajat-o emoțional, ce i-a făcut de a adus-o în poziția în care ați văzut-o.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
I-am zis: „Bianca, n-ai de ce să-ți verși nervii, frustrarea pe altcineva, vina principală e a ta”. Să nu uităm că respectivul era pentru Bianca iubitul ei, familia ei, locuia cu el împreună. Ea își făcea filmele pe care și le făcea ea în cap, pe care și le fac fetele la 18 ani.
Fetelor, în viața voastră nu există modalitatea asta de a-ți dovedi dragostea pentru cineva, făcând chestii de genul. Nu îi dovedești dragostea iubitului tău dacă el îți cere să te filmezi în timp ce nu-știu-ce.
(...) E de judecat faptul că acel băiat pe lângă faptul că a profitat de faptul că Bianca era disperată după dragostea lui, de a-l vedea împlinit, el a profitat să facă bani, care la vârsta respectivă nu cred că au ajuns în buzunarele amândurora, el a profitat de faptul că le avea și din ciuda că Bianca a depășit situația respectivă, pentru ea a fost o etaptă, o etapă de care nu ar trebui să fie mândră.
Dar etapa aia a trezit-o la realitate, sper că a învățat. Băiatul ăsta e de judecat că, pe lângă că a expus-o, a și scos la iveală ce a scos sau a permis să se afle, nu și-a dat interesul să îngroape. Nu a gestionat situația ca un bărbat, dacă era bărbat nu făcea ce a făcut și nu o expunea”, a transmis Livian în vlog.
Citește și: Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...- stirilekanald.ro
Livian este alături de Bianca de la Puterea Dragostei, în mijlocul acestui scandal
Fiul lui Nelson Mondialu' este decis să îi fie alături fostei sale iubite și să o ajute să treacă mai departe:
„ Nu o privesc cu ură pe Bianca, nu am dezamăgire, sunt lovit, simt nervi, dar nu pentru ce a făcut, ci pentru ce a gândit în perioada aia. Dar nu pot să reacționez urât. Era altceva dacă vedeam chestiile alea în perioada în care era cu mine. Să aflu că ea făcea videochat când era cu mine, Doamne ferește! Mulți v-ați întrebat de ce nu șterg pozele cu ea, de ce am mai pus vlog aseară, după ce au apărut toate alea. Nu că nu am rușine, nici nu aș avea de ce să am.
Gândul principal e să o ajut pe ea să treacă peste etapa asta, ea fiind singură, lovită din toate părțile. Pe cine are lângă ea, care nu-și dorește să se afirme? Mai presus de toate, are nevoie de cineva în care are încredere și cu care împărtășește anumite sentimente. De asta am și pus clipul aseară, să îi transmit că sunt alături de ea, nu fac pași înapoi când situația e...
Respect ceea ce a fost între noi, respect sentimentele pe care le avem și o să am grijă de ea toată viața, fiindcă nu mi-a greșit cu nimic, să mă înșele, să mă trădeze. O să mă țin de promisiune.
I-am explicat ce o să urmeze, am pregătit-o. Primele două zile au fost dezastrul de pe pământ, a fost greu, dar e tare. Ea e femeia care merge, se împiedică, plânge, dar în timp ce plânge se încarcă cu putere. Bianca plânge, dar când își revine are o tărie de se schimbă total.