Lucruri mai putin stiute despre ziua de Craciun! Trebuie sa afli asta!

Lucruri mai putin stiute despre ziua de Craciun! Trebuie sa afli asta!

Dupa Paste, Craciunul e cea mai mare sarbatoare crestina, fiind, cu siguranta, si cea mai indragita.

 

- Primul Craciun din istorie a fost celebrat in anul 350, cand Papa Iulius I a proclamat data de 25 decembrie ziua nasterii lui Iisus Hristos.
- Culorile traditionale ale Craciunului – verde, rosu si auriu – au fost introduse in panoplia Bisericii mult mai tarziu. Verdele e culoarea vietii si a renasterii, rosul simbolizeaza sangele lui Hristos, iar auriul reprezinta lumina, dar si puterea si regalitatea.
- Potrivit legendei, prima persoana care a impodobit pomul de iarna a fost reformatorul protestant Martin Luther. Acesta ar fi fost atat de impresionat de stralucirea stelelor printre ramurile unui brad incat a adus acasa copacul si l-a impodobit cu lumanari, pentru ca si micutii lui copii sa se bucure de priveliste.
- Fiindca ei considerau Craciunul o sarbatoare catolica decadenta, puritanii din America au interzis orice sarbatorire a lui intre 1659 si 1681, cei care incalcau regula fiind amendati cu 5 silingi! Si in Anglia, puritanul Oliver Cromwell
a scos in afara legii colindele de Craciun intre 1649 si 1660, singurele permise fiind predicile si rugaciunile.
- In multe tari europene exista traditia ca spiritele, malefice sau benefice, sunt foarte active in perioada celor 12 zile ale Sarbatorilor de Iarna. Aceste spirite au evoluat, in cele din urma, in spiridusii lui Mos Craciun, mai ales sub influenta poemului scriitorului american Clement C. Moore, „Noaptea dinaintea Craciunului” (1823), care este, potrivit cercetatorilor, cea mai indragita poezie in Statele Unite.
- Istoricii n-au putut inca stabili cine a fost primul presedinte american care a facut pomul de Craciun la Casa Alba. Unii sustin ca a fost vorba de Franklin Pierce, in 1856, in vreme ce altii cred ca presedintele respectiv a fost Benjamin Harrison, in 1889. Oricum, se stie sigur ca presedintele Coolidge a inaugurat ceremonia de aprindere a beculetelor de Craciun la Casa Alba in 1923, in vreme ce Teddy Roosevelt, un ecologist convins, a interzis sa se
taie vreun brad de Craciun pentru Casa Alba, in timpul mandatului sau.
- Craciunul a fost declarat sarbatoare oficiala in Statele Unite abia in 1907!
- Pomul de Craciun ridicat in Piata Trafalgar din Londra este daruit, in fiecare an, capitalei britanice de orasul Oslo. Traditia dateaza din anul 1947, iar bradul respectiv, care are, in general, peste 20 m inaltime, e un cadou facut britanicilor de catre poporul norvegian, pentru sprijinul acordat in timpul ultimei conflagratii mondiale.
- Dupa 1960, in Suedia a devenit o traditie ca in Ajunul Craciunului oamenii sa se uite la desene animate cu Donald Duck. Anul trecut, peste jumatate din populatia tarii a respectat acest obicei!
- In 1867, un industrias din orasul american Boston a fost atat de impresionat de nuvela „Colinda de Craciun” a lui Charles Dickens, incat a decis sa-si inchida fabricile pe toata perioada Sarbatorilor si sa ofere fiecarui angajat cate un curcan.
Sursa

- Primul Craciun din istorie a fost celebrat in anul 350, cand Papa Iulius I a proclamat data de 25 decembrie ziua nasterii lui Iisus Hristos. 

- Culorile traditionale ale Craciunului – verde, rosu si auriu – au fost introduse in panoplia Bisericii mult mai tarziu. Verdele e culoarea vietii si a renasterii, rosul simbolizeaza sangele lui Hristos, iar auriul reprezinta lumina, dar si puterea si regalitatea.

- Potrivit legendei, prima persoana care a impodobit pomul de iarna a fost reformatorul protestant Martin Luther. Acesta ar fi fost atat de impresionat de stralucirea stelelor printre ramurile unui brad incat a adus acasa copacul si l-a impodobit cu lumanari, pentru ca si micutii lui copii sa se bucure de priveliste. 

- Fiindca ei considerau Craciunul o sarbatoare catolica decadenta, puritanii din America au interzis orice sarbatorire a lui intre 1659 si 1681, cei care incalcau regula fiind amendati cu 5 silingi! Si in Anglia, puritanul Oliver Cromwell a scos in afara legii colindele de Craciun intre 1649 si 1660, singurele permise fiind predicile si rugaciunile. 

- In multe tari europene exista traditia ca spiritele, malefice sau benefice, sunt foarte active in perioada celor 12 zile ale Sarbatorilor de Iarna. Aceste spirite au evoluat, in cele din urma, in spiridusii lui Mos Craciun, mai ales sub influenta poemului scriitorului american Clement C. Moore, „Noaptea dinaintea Craciunului” (1823), care este, potrivit cercetatorilor, cea mai indragita poezie in Statele Unite.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

- Istoricii n-au putut inca stabili cine a fost primul presedinte american care a facut pomul de Craciun la Casa Alba. Unii sustin ca a fost vorba de Franklin Pierce, in 1856, in vreme ce altii cred ca presedintele respectiv a fost Benjamin Harrison, in 1889. Oricum, se stie sigur ca presedintele Coolidge a inaugurat ceremonia de aprindere a beculetelor de Craciun la Casa Alba in 1923, in vreme ce Teddy Roosevelt, un ecologist convins, a interzis sa se taie vreun brad de Craciun pentru Casa Alba, in timpul mandatului sau. 

- Craciunul a fost declarat sarbatoare oficiala in Statele Unite abia in 1907!

- Pomul de Craciun ridicat in Piata Trafalgar din Londra este daruit, in fiecare an, capitalei britanice de orasul Oslo. Traditia dateaza din anul 1947, iar bradul respectiv, care are, in general, peste 20 m inaltime, e un cadou facut britanicilor de catre poporul norvegian, pentru sprijinul acordat in timpul ultimei conflagratii mondiale. 

- Dupa 1960, in Suedia a devenit o traditie ca in Ajunul Craciunului oamenii sa se uite la desene animate cu Donald Duck. Anul trecut, peste jumatate din populatia tarii a respectat acest obicei!

- In 1867, un industrias din orasul american Boston a fost atat de impresionat de nuvela „Colinda de Craciun” a lui Charles Dickens, incat a decis sa-si inchida fabricile pe toata perioada Sarbatorilor si sa ofere fiecarui angajat cate un curcan.

Sursa

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

 



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, La pas prin ”inima” Bucovinei, Câmpulung Moldovenesc

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat