În urmă cu câțiva ani, Anca Sigărtau a trecut prin cel mai greu moment din viața ei. Actrița a mărturisit că s-a vindecat miraculos de o boală incurabilă. Iată ce a ajutat-o să se facă bine!
Actrița s-a confruntat cu momente cumplite de-a lungul vieții, iar cel care i-a pus capac a fost acela când a aflat că are o boală incurabilă. Medicii nu îi dădeau mai mult de un an de trăit, iar actrița a trebuit să se resemneze și să accepte ideea că își va lăsa copilașii fără o mamă.
Anca Sigartău s-a confruntat cu un moment cumplit în viața ei
Cu toate că medicii au sfătuit-o să rămână internată în spital, actrița nu a fost de acord și a ales să se întoarcă acasă.
Din punctul de vedere al actriței, postul este cel care a ajutat-o să învingă această boală incurabilă, cu toate că motivul principal pentru care l-a ținut nu a fost acesta. Ea își dorea să se pregătească pentru momentul în care se va stinge din viață.
„Așa am știut eu că vreau să mă duc să țin post, nu am spus la nimeni, nu a fost un regim alimentar, am ținut și eu cum am putut, nu am mâncat lapte, carne, brânză. Am primit foarte multe mesaje că dacă țin post mă fac bine. Dar nu a fost un deal cu Dumnezeu, că dacă țin postul mă fac bine. Eu știam că mor, nu mai am de trăit.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Actrița a vrut să își pună capăt zilelor
Se pare că acesta nu a fost singurul moment greu cu care Anca Sigartău s-a confruntat de-a lungul vieții. În urmă cu mai mult timp, vedeta a avut mai multe probleme cu banii și credea că nimic nu mai are sens. Își făcea foarte mult griji că își crește copiii într-un sistem care nu spune adevărul și considera că aceste probleme se puteau termina doar dacă își pune capăt zilelor.
Vedeta și-ar fi dus copilașii la tatăl lor, unde nu ar fi dus lipsă de nimic, atunci când venea vorba de bani. Ei bine, după ce a participat la un curs de cultură și civilizație, actrița și-a dat seama că nu poate să facă acest lucru, mai ales că publicul ei o apreciază, iar când oamenii au o zi mai grea, ea reușește să îi înveselească.
„Mă confruntam cu această problemă, o minciună acută din viața mea și mă gândeam că eu cresc 3 copii, îi educ să intre într-un sistem care îi va obliga să accepte minciuni, să se piardă pe sine ca individualități. Acela a fost momentul în care, în timpul unui curs despre cultură și civilizație auzeam lucruri atât de frumoase, deși eu nu aveam în momentul respectiv bani să-mi plătesc întreținerea, era atât de greu cu cei trei copii și mi se părea totul de netrăit. Nu aveam decât varianta să mă închid, să mor, să mă sting. Mă îndreptam spre un lucru clar, îmi doream să mor și era foarte aproape momentul în care probabil aș fi renunțat la viață. Mă gândeam că celor mici le-ar fi fost mult mai bine cu tatăl lor, ar fi avut o situație financiară mult mai bună. Voiam să închei socotelile pentru ei, să le fie mai bine. Dar acel curs, când auzeam câte lucruri extraordinare se întâmplă, acele secunde pe care le trăiesc pe scenă, în care oamenii vin și se simt bine. Acele două ore pe care ți le-au dat sunt importante, a doua zi au altă forță să meargă înainte. Pentru momentele acelea îmi dădeam seama că merită și trăiesc și că acela este rostul meu”, a mărturisit vedeta.
Citește și: Helmut Duckadam, operat pe cord deschis la București! Care este starea lui de sănătate acum?- kanald.ro
Citește și: Oana Moșneagu se confruntă cu probleme de sănătate! Actrița nu și-a mai putut părăsi locuința