Deşi nu foloseşti foarte multe produse cosmetice în machiajul de zi cu zi, e necesar să cunoşti câteva trucuri despre cum să te întorci, după o zi de muncă, cu tenul la fel de fresh cum era ca atunci când ai ieşit pe uşă, la prima oră a zilei. Din cauza transpiraţiei, a razelor de soare sau a faptului că eşti tentată să îţi atingi faţa de mai multe ori pe zi, e posibil ca imediat după ora prânzului să constaţi că machiajul s-a întins pe toată faţa.
Şi cum cel mai important produs cosmetic pe care îl foloseşti în orice machiaj, indiferent de tipul acestuia, este un fond de ten, îţi vom spune cum să nu ai pete pe faţă după doar câteva ore de la aplicarea acestuia.
1. Începe cu exfolierea
Asigură-te că la aproximativ trei zile treci printr-un ritual de exfoliere a tenului cu produse specifice. Poţi opta pentru varianta naturală sau poţi apela la cremele abrazive pentru o curăţare în profunzime. Dacă nu ai pielea sensibilă, poţi conta şi pe exfolierea chimică, adică cea în care sunt folosite produse care conţin acid-alfa-hidroxil.
2. Hidratează pielea
Cu cât hidratarea feţei este mai corect făcută, cu atât aderenţa produselor de machiaj va fi mai mare. O piele sănătoasă înseamnă, în primul rând, o piele hidratată corespunzător, aşa că nu sări peste acest pas, chiar dacă ţi se pare că nu ai avea nevoie de cremă.
3. Foloseşte o bază
Bazele de machiaj vin tot sub formă de cremă sau gel pe care trebuie să le întinzi imediat după ce ai aplicat crema hidratantă pe faţă, gât, decolteu şi umeri. O bază de machiaj bună va reprezenta primul pas către acoperirea imperfecţiunilor tenului.
4. Aplică fondul de ten corect
Dacă vei folosi buricele degetelor pentru a întinde fondul de ten pe toată faţa, vei risca să rămâi cu o cantitate importantă de substanţă pe mâini. La fel se va întâmpla şi dacă alegi o pensulă. Cea mai eficientă metodă de a întinde corect un fond de ten pe faţă este utilizarea unui bureţel, denumit şi beauty-blender. Nu face risipă de fond de ten, ci începe să îl întinzi pe porţiuni mici, folosind o cantitate mică de substanţă. Începe cu centrul feţei şi întinde-l bine, până la extremităţi. Astfel, vei evita aspectul de mască pe faţă, pe care sigur l-ai observat la alte femei, care nu este deloc estetic.
5. Foloseşte pudra pentru fixare
Pune pe o perie moale puţină pudră şi aplic-o delicat pe frunte, nas, pomeţi şi bărbie, adică acolo unde secreţiile de sebum sunt mai abundente. În acest fel, întreg machiajul tău va arăta bine pentru o perioadă îndelungată de timp.
Nu uita să optezi pentru nuanţele de fond de ten şi de pudră potrivite cu tipul tău de piele. Concret, dacă ai tenul foarte deschis, ar trebui să foloseşti culori ivorii, dacă ai tenul spre nuanţa bej, cremul este culoarea după care ar trebui să te uiti atunci când cumperi fondul de ten, iar dacă ai un ten măsliniu, mergi la sigur dacă optezi pentru un bej natural.
Bucură-te de un aspect impecabil pe tot parcursul zilei, punând în practică sfaturile de mai sus!