Câte țări, atâtea gusturi. Este valabil pentru orice, de la feluri de mâncare la mașini.
Chiar și machiajul este puternic influențat de cultura locală, de climă și de felul de a fi al femeilor din diferite părți ale lumii.
Franța pune accent pe piele
Dincolo de codițe de pisică și ruj roșu clasic, machiajul francez se bazează în primul rând pe o piele sănătoasă. Franțuzoaicele caută mereu produse care să le pună în valoarea aspectul natural. Iar industria dermato-cosmetică din Franța lucrează intens pentru a satisface aceste dorințe. Așa s-a ajuns la fonduri de ten și creme BB cu tehnologii revoluționare, care acoperă imperfecțiunile chiar și din straturi subțiri. Pentru acel look lejer, relaxat pe care doar franțuzoaicele pot să-l afișeze.
Statele Unite ale Culorilor Intense
Peste ocean, gusturile sunt ceva mai îndrăznețe. Culoarea e folosită fără menajamente peste tot. Se observă albastru închis pentru conturul ochilor, roșu aprins, portocaliu, burgund și chiar vânătă pentru evidențierea buzelor și blush folosit din abundență. Un alt trend care se remarcă la americance este exagerarea genelor, fie că volumul este potențat de mascara sau prin gene false.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Discret sau deloc în Brazilia
Contrar așteptărilor, braziliencele nu exagerează deloc cu machiajul. Dimpotrivă, latino-americancele preferă să se folosească doar de ruj pentru a da culoare machiajului. Și de multe ori, aleg să nu-și încarce fețele cu nimic altceva. Trendul fără machiaj nu este de fapt un trend. Frumusețea naturală a braziliencelor le ajută să-și minimizeze ritualul zilnic de îngrijire. Însă rujul mat, de un roșu intens, este foarte apreciat și face excepție de la această regulă.
India se inspiră online
Machiajul a început să fie trendy în rândul femeilor din India odată cu explozia Facebook. Clientele saloanelor de machiaj vin de cele mai multe ori înarmate cu poze ale celebrităților sau influencerilor din toată lumea. Cu toate acestea, se remarcă și aici anumite detalii specifice locului. Cele mai solicitate sunt efectul smokey eyes, conturul puternic și codițele de tuș, însoțit de rujul în culori aprinse.
Australia, mereu practică
Indiferent dacă vorbim de buze mate, contur puternic sau efect strălucitor, cel mai important este ca machiajul să reziste. Clima cu influențe tropicale, umiditate ridicată și temperaturi mari nu este foarte delicată cu machiajul australiencelor. De aceea, se merge foarte mult pe produse cu factor de protecție ridicat, rezistente la căldură și transpirație. Culorile sunt de cele mai multe ori pale, dar rujul poate să facă notă discordantă.
Tu ce stil de machiaj ai vrea să împrumuți din alte țări? Dacă ai un kit de machiaj bine pus la punct, poți să te joci în fiecare zi și să obții rezultate impresionante. Cel mai important e să alegi produse de calitate, indiferent de trend. Pentru asta, un card de cumpărături precum CardAvantaj poate fi de folos. Pentru că împarte prețurile în rate fără dobândă*, ca să alegi din prima cele mai bune produse de machiaj.
*Dobanda zero se aplică dacă se achită lunar suma totală de plată, astfel cum este evidențiată în extrasul de cont emis de către Bancă. Pentru o limită de credit de 5.367 lei, dobânda fixă este de 28%/an, rata lunară de plată este de 512,57 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 38,94%, fiind calculată pentru suma menţionată mai sus retrasă în întregime în prima zi de la un ATM Credit Europe Bank (România) S.A. şi rambursată în 12 rate lunare egale. Valoarea totală plătibilă este de 6.307,27 lei incluzând dobânda, comisionul anual de administrare cont curent de card în valoare de 49 lei şi costul de utilizare a mijlocului de plată în valoare de 107,69 lei.