Mara Bănică a petrecut mulți ani în lumina reflectoarelor, participând la emisiunea prezentată de Mirela Vaida. Zi de zi, alături de gazdă și de alți invitați speciali, ea a contribuit la construirea unei emisiuni care nu a fost pe placul tuturor persoanelor.
Mara Bănică a exprimat o stare de confuzie în ceea ce privește dorința de a avea sau nu un al treilea copil. Ea a împărtășit motivele care o fac să oscileze în această decizie. Totodată, a vorbit despre provocările de a fi mamă a doi copii și despre problemele cu care se confruntă în creșterea copilului mai în vârstă.
Mara Bănică, despre un al treilea copil
Mara Bănică se bucură de prezența și dragostea celor doi copii ai săi, un băiat și o fată. Într-un interviu exclusiv, vedeta a dezvăluit că a început să ia în considerare posibilitatea de a avea și al treilea copil, dar încă nu este decisă.
„E o discuție, să știi că ne-am pus problema asta. Mai am niște ovule congelate și le vom ține 5 ani, așa e procedura și pe măsură ce trece fiecare an, eu deja am intrat în al doilea, mă gândesc că până la urmă tot o crimă e. Pe de altă parte, mă gândesc nu la faptul că mi-e mie greu sau că nu mă duce organismul, ci la faptul că fac 50 de ani și am doi copii și aș vrea să îi aduc cât mai târziu în momentul în care eu nu o să mai
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Mara Bănică a revenit în lumina reflectoarelor
După o perioadă dedicată creșterii și îngrijirii fetiței sale, Mara Bănică simte că a sosit momentul să se reîntoarcă în lumea media și să-și reia activitatea în organizarea de evenimente. Cu dorința de a fi din nou activă și implicată în industria evenimentelor, jurnalista a luat decizia de a se întoarce la ceea ce o pasionează și cunoaște într-un mod aparte.
„Am revenit la muncă, ca să zic așa. Eu organizez demult evenimente, toată lumea știe cu copilul meu, cu statul acasă, dar nu prea mai pot să stau și în plus, cei de la brandul cu care colaborez sunt prietenii și nașii fetiței mele și le fac evenimentele de peste 10 ani.", a mărturisit Mara Bănică, la WOWnews.