Marcel Vela anunță controale pe litoral: „Sper să nu se ajungă la închiderea plajelor”

Marcel Vela anunță controale pe litoral: „Sper să nu se ajungă la închiderea plajelor”

Marcel Vela anunță controale pe litoral, după ce în ultimele zile au fost constatate mai multe nereguli. Ce a precizat Ministrul Afacerilor Interne.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat măsuri drastice, după ce în ultimele zile a crescut numărul de infectați cu noul coronavirus.

Vela a menţionat că, prin detaşarea pe litoral a mai multor poliţişti din ţară, va creşte numărul controalelor pe litoral, verificări ce vor fi făcute de echipe mixte.

„Am detaşat poliţişti din ţară, care vor fi prezenţi în staţiuni, le vor explica oamenilor că nu e bine să încalce regulile de protecţie sanitară, agenţilor economici, operatorilor economici care organizează plaje, terase, că este păcat să stricăm ceea ce am construit, am muncit cu toţii, timp de patru, cinci luni. (…) Vor fi controlate mai multe unităţi, şi de mai multe ori, veţi vedea că (…) operatorii economici care încalcă regulile vor avea autorizaţia de funcţionare suspendată.

Controale nu se vor face doar cu poliţiştii sau cu jandarmii, pentru că sunt adeptul comunicării, convingerii, nu a unor măsuri coercitive care pot fi amânate, plătită amenda peste 15 zile, discutată, amânată şi omul să funcţioneze în continuare, sunt adeptul unor controale mixte, unor echipaje mixte cu reprezentanţi de la alte instituţii care au atribuţii în zona sanitară, în zona comercială, şi protecţia alimentară, astfel încât să se poată lua decizii care au un impact mai mare asupra operatorului care încalcă regulile, aceea de a suspenda autorizaţia de funcţionare”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Vela: Sper să nu se ajungă la închiderea plajelor

El susţine că existenţa riscului ca agenţii economici să rămână fără autorizaţie de funcţionare îi va face pe aceştia mai riguroşi în respectarea regulilor impuse de autorităţi.

„Cred că din acest moment operatorii economici vor fi mai riguroşi, mai atenţi, astfel încât să creeze acel spaţiu de siguranţă, pentru că e păcat ca un turist care vine aici sănătos să plece acasă bolnav”, a afirmat Vela.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Medicul Virgil Musta despre focarele de coronavirus: „Virusul atacă rău. Trebuie luate măsuri!”

Șeful M.A.I a avut o serie de precizări la adresa tuturor patronilor de restaurant și localuri de pe litoral în ceea ce privește regulile de combatere a noului coronavirus.

Ministrul a mai spus că speră să nu se ajungă în situaţia închiderii plajelor. El a adăugat, referitor la situaţia din ultimele zile de pe litoral, când în anumite situaţii regulile privind protejarea împotriva COVID-19 nu au fost respectate, că echipajele de poliţie nu au fost foarte bine organizate.

Citeste si: Nelu Tătaru și Raed Arafat, ședință de urgență la MAI pe tema creșterii numărului de cazuri de coronavirus

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

„Sper să nu se ajungă în situaţia în care să se închidă plaje, să fie asemenea măsuri care până la urmă fac rău turistului care vine să se bucure de mare sau de soare. Cred că oamenii vor înţelege. (…) Poliţia şi echipajele de poliţie nu au fost foarte bine organizate aici, pe litoral, foarte bine prezentate în spaţiul public şi atunci, dacă ai un singur echipaj care o dată la trei ore trece pe faleză, normal că agenţii economici poate nu au respectat. Vor fi mai multe patrule, vor fi controale mixte şi se vor suspenda autorizaţiile”, a menţionat Vela.

 

foto: hepta.ro



Citește și:

Ce semnifică cifrele de pe cutiile de vopsea de păr!

8 greșeli care îți pot strica mâncarea atunci când gătești în multicooker

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a