Marcel Vela, mesaj de susținere pentru români în noaptea de Înviere: „Lucrurile mărețe nu au fost niciodată ușor de realizat”

Marcel Vela, mesaj de susținere în noaptea de Înviere
Marcel Vela, mesaj de susținere în noaptea de Înviere

Marcel Vela spune că ”acest Paşte este diferit” şi că trebuie să rămânem uniţi şi solidari.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, pe pagina sa de socializare, chiar în seara Învierii, un mesaj în care vorbeşte despre vremurile pe care le trăim şi a mulţumit celor care respectă noile reguli. 

”Ne-am început acest an cu o mare provocare. Când aşteptam cu toţii venirea primăverii, vremurile aveau să ne pregătească ceva cu totul nou, ceva nemaitrăit de niciunul dintre noi. Prima dată am crezut că nu ne poate afecta, dar, apoi, realitatea a fost cu totul alta. Ne-am adaptat neîncetat şi am început să privim mai mult spre valorile cu adevărat importante. Ne-am dat seama că doar respectând anumite reguli, reguli care nu sunt uşoare, respectăm viaţa noastră şi pe cea a celor dragi nouă. Pentru acest lucru, vreau să vă mulţumesc. Da, acest Paşte este diferit. Este un altfel de moment care reuşeşte, poate, ceea ce nu au reuşit celelalte.

Să realizăm că trebuie să fim uniţi, că trebuie să fim solidari, că trebuie să fim responsabili şi că trebuie să fim patrioţi”, spune Vela, în mesajul său.

Citeste si: Secretarul american de Stat Mike Pompeo, mesaj pentru credincioşii ortodocşi

Citeste si: Video socant! Polițiștii care verificau declarațiile pe propria răspundere, atacați cu pietre în Hunedoara

Citeste si: Nelu Bălășoiu, în comă, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19: "Haideți să ne rugăm ca Dumnezeu să facă o minune"

Ministrul de Interne a mulţumit pentru efortul depus şi spune că nu este uşor, dar ”ucrurile măreţe nu au fost niciodată uşor de realizat”.

”De această dată, ne rugăm pentru acelaşi scop şi ne unim în rugăciune ca să cerem sănătate şi zilele care ne lipsesc atât de mult.

Vă mulţumesc pentru fiecare efort depus. Nu a fost şi nu este uşor, dar lucrurile măreţe nu au fost niciodată uşor de realizat. Vă doresc tuturor un Paşte binecuvântat şi multă- multă sănătate! Hristos a înviat!”, şi-a încheiat mesajul Marcel Vela.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

A treia zi de Crăciun a fost marcată de o mare nenorocire pentru o familie din Vaslui! Doi frați s-au înecat, după ce un lac înghețat s-a rupt sub ei

Zodiile care dau totul într-o relație! La ce trebuie să fie atente aceste 4 semne

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Monica Davidescu a fost nevoită să învețe să se descurce singură, de la o vârstă fragedă! Mama sa s-a stins din viață când avea doar 3 anișori: "Singura amintire pregnantă e când au scos-o moartă în curte!"

Ahmed îi adresează o întrebare grea Veronicăi: „Preferi să pleci cu mine sau să câștigi?”. Aflați răspunsul concurentei în ediția de luni, 29 decembrie, din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies