Vara aceasta oamenii se confruntă cu o nouă specie de insecte agasante care îi deranjează atunci când ies în aer liber. „Tigrii platanului” sunt nişte insecte foarte mici care, în mod normal, afectează frunzele platanilor şi uneori ale frasinului.
Tigrul platanului sau Tigararul platanului, al cărui denumire ştiinţifică este Corythucha ciliata, este o specie originară din America de Nord, care afecteaza frunzele platanului, dar uneori atacă şi frasinul. În Europa, insecta a fost descoperită prima data în anul 1964, în oraşul Padova, din Italia, scrie libertatea.ro.
Deşi pentru bucureşteni invazia este relativ nouă, alte oraşe din ţară se plâng de mai mulţi ani de prezenţa acestor dăunători şi de fiecare dată în timpul verilor caniculare.
Pişcătura tigrului platanului este resimţită de om, dar leziunile nu sunt la fel de mari ca cele provocate de ţânţari ori păianjeni, aşa că spălarea cu apă şi săpun a zonei înţepate sau aplicarea unui cubuleţ de gheaţă sunt remediile care pot fi aplicate imediat
Pentru a scăpa de prezenţa insectei peste tot în jurul nostru, soluţia o reprezintă hainele lejere care să acopere însă mâinile şi picioarele în totalitate iar înainte de intrarea în casă, hainele trebuie scuturate foarte bine.
Tigrul platanului, care atacă de obicei planta a căror nume o poartă, au dimensiuni mici, de 4-6 milimetri, fiind comparabili cu ţânţarii. Corpul insectelor este aplatizat, iar capul are culoarea gri deschis.
Înţepătura tigrilor platanilor sunt foarte puternice, iar bucureştenii sunt nemulţumiţi. Se pare că temperatura optimă pentru dezvoltarea insectei este în jur de 30 de grade, iar înţepătura ei este similară cu cea a ţânţarilor.
Dacă sunteţi muşcat, spălaţi cu apă sau frecaţi zona iritată cu un cub cu gheaţă.