Adela Popescu a dat din casă și a vorbit despre relația sa cu Radu Vâlcan.
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt împreună de mulți ani, pe parcursul cărora și-au întemeiat o familie fericită alături de cei trei copii ai lor.
Invitată în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, Adela Popescu a răspuns sincer unor întrebări intime.
Adela Popescu și Radu Vâlcan, prinși în fapt de băiețelul lor!
Vedeta nu s-a sfiit să povestească despre momentul în care fiul său cel mic a prins-o în timp ce se afla în tandrețuri cu soțul său.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cătălin Măruță: „ Ai făcut vreodată plajă la nudiști ?”
Adela Popescu: „ La nudiști, nu, dar pe o plajă normală am făcut nudism. Glumesc. Sunt foarte rușinoasă, sunt destul de pudică .”
Cătălin Măruță: „ Nici când ați fost voi singuri prin Thailanda, în pustietate ?”
Adela Popescu: „ Nu e chiar așa pustietate cum îți imaginezi. Tot timpul se mai găsesc familii cu copii Plus că sunt și ai noștri. Eu am trei băieți după mine, trei copii mici. Acum îmi dau seama, totuși, mare eroare când am făcut casa pentru că noi nu putem să închidem camerele. Nu avem cheie la cameră și e nasol .”
Cătălin Măruță: „ S-a întâmplat să intre când nu trebuie? ”
Adela Popescu: „ S-a întâmplat. Era ăla mic-mic și nu a trebuit să dau nicio explicație. Nu înțelegea. Asta a fost șansa că secretul acolo rămâne .”, a declarat vedeta.
Ce a găsit Adela Popescu în telefonul lui Radu Vâlcan?
Tot blondina a dezvăluit și faptul că i-a umblat soțului său în telefon, verificându-i mesajele. Mare i-a fost surprinderea, însă, atunci când nu a găsit nimic suspect.
„ Am intrat pe telefon. O dată dormea și o dată era la duș. Direct mesaje, pac-pac. Era curat. Acum că îmi dau seama parcă era prea curat. ”, a mai spus Adela Popescu.