În ediția din această seară a show-ului, Ilinca Vandici, transformare de senzație! Pentru prima dată, de stylingul frumoasei prezentatoare s-au ocupat cei trei membri ai Juriului.
Ediția din această seară “Bravo, ai stil!” vine cu momente cu totul speciale în fața telespectatorilor! Astăzi, Ilinca Vandici anunță când va avea loc marea Finală, emoțiile concurentelor trecând deja la un alt nivel. Pe 25 august, “Bravo, ai stil!” își va desemna, în direct, câștigătoarea, Cea mai stilată femeie din România urmând să între astfel în posesia premiului de 100.000 de lei. Ca și în sezoanele precedente, telespectatorii vor avea ocazia să-și voteze favorita, ce va fi desemnată în direct, la Kanal D.
De-a lungul celor aproape 100 de ediții le celui de-al optulea sezon, concurentele și-au demonstrat abilitățile stilistice în peste 20 de ediții concept, fiecare dintre ele manifestându-și creativitatea, îndrăzneala și pasiunea pentru frumos. În ediția din această seară emoția ajunge la cote amețitoare pentru că Ilinca Vandici va face anunțul atât de așteptat.
Competiția întră în linie dreaptă, iar concurentele vor face totul pentru a demonstra că pe lângă dorința de a câștiga și curaj stilistic, au acumulat și experiența necesară în timpul show-ului pentru a dovedi că merită să fie pe podium.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ediția din această seară a show-ului “Bravo, ai stil!” este una cu totul specială și prin faptul că cei trei jurați se ocupă de stylingul complet al Ilincăi Vandici. Odată cu acesta adevărată transformare stilistică, frumoasa prezentatoare a celui mai iubit show de modă și atitudine devine muza perfectă pentru Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și Alexandru Abagiu, fiecare dintre jurați ocupându-se de un capitol stilistic important al apariției vedetei.
Citește și: De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat- stirilekanald.ro
“În această seară va fi o ediție unică, emoțiile mele sunt uriașe, la unison cu cele ale fetelor, pentru că întrăm într-o nouă etapă, cea care va aduce publicului marea câștigătoare a sezonului.
Mai multe detalii despre Marea Finală „Bravo, ai stil!”, ce va desemna câștigătoarea pe 25 august, la Kanal D, vor fi furnizate, în perioada următoare, prin comunicate de presă şi informații pe toate proprietățile Dogan Media Internațional. În această seară, imediat după serialul “Melek”, vă invităm să urmăriți o ediție plină de emoție și bucurie, o transformare spectaculoasă pe care au pus-o la care cei trei jurați ai show-ului: Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Alexandru Abagiu.