Interpreta de muzică populară a avut o relație specială cu frații săi.
Maria Cârneci provine dintr-o familie cu 5 copii, două fete și trei băieți. Interpreta de muzică populară a fost mezina familiei, lucru ce i-a oferit toată dragostea și afecțiunea, atât a părinților, cât și a fraților mai mari.
Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, interpreta de muzică populară a făcut dezvăluiri emoționante despre copilăria sa și despre relația specială pe care o avea cu frații.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Maria Cârneci, iubirea necondiționată pentru frații săi
Artista a dezvăluit că ea cu frații săi au avut o relație specială, dar, ca orice copil, au mai existat momente în care s-au șicanat unii pe alții.
„ Nu ne-am bătut, atât de mult ne iubeam, dar știi care era cearta și bătaia? Aveam părul foarte lung și îl aveam în codițe.
Ne mai punea mama și fiecare răspundeam de câte ceva, pe băieți la munci mai grele, iar pe fete să măturăm, să ducem apă, să dăm la pui, treburile casei. Îi mai pâram. Fratele cel mai mare începuse să fumeze și dacă îi ceream ceva sau îl rugam să mă ajute cu ceva, mi se desfăcuse închizătoarea de la ghiozdan, i-am spus că mi-o repare și mie că îl spun la mama și la tata că începuse să fumeze.
Atâta mi-a trebuit și mie. Mi-a luat cozile. Nu ne-am bătut și nu ne-am certat, dar ne pâram, ne râcâiam, ne alergam. Nu să ne batem. Nici părinții nu ne-au atins cu un deget, dar mereu au stat cu gura pe noi. Eu nu am stat certată cu părinți sau cu vreun prieten, un neam, vreun coleg sau cu atât mai mult cu frații. Ne-am supărat de necazurile vieții, dar nu din alte motive.