Maria Cârneci a vorbit despre momentul în care și-a pierdut soțul.
Maria Cârneci, îndrăgita artistă de muzică populară, a vorbit în cadrul podcastului realizat de Adrian Enache, în urmă cu doi ani, cum a fost momentul în care și-a pierdut soțul și care a fost ultima lui dorință. A încercat să îndeplinească tot ceea i-a spus înainte de moarte, iar în momentul în care și-a luat rămas bun, a vrut să le mai vadă încă o dată pe nepoate pe telefon.
Aceasta a mai ținut să spună că nu are cum să uite vreodată pe cel care acceptat-o cu toate nebuniile ei.
„S-a dus din lumea asta foarte lucid, iar ce mă întristează și nu aș putea să uit niciodată, până închid și eu ochii, a murit cu ochii la noi, l-a chemat și pe Edi și i-a dat actele lui, iar mie, mă întreb cum Dumnezeu m-a întărit și am ascultat ceea ce a spus.
Eu mereu l-am încurajat, nu l-am părăsit nicio secundă. O săptămână am stat și făceam schimb cu o verișoară care era doctoriță, după venea Edi cu Anamaria. A murit lucid, îi curgeau lacrimile, a zis să îl îmbrac, să nu îi pun colorat nimic, cămașă albă cu butoni. A avut dorința lui. I le-am respectat pe toate. Le-a iubit pe astea mici extraordinar. I-a cerut norei mele să le mai arate încă o dată pe cele mici pe telefon.
N-ai cum să uiți un om care nu te-a deranjat niciodată, ne-am ajutat, ne-am respectat, dar cel mai important, m-a acceptat cu nebuniile mele.”, a povestit Maria Cârneci.
Ce confesiuni a făcut Maria Cârneci despre regretatul ei soț
„Pentru mine, în anii cât am fost căsătorită, că alte căsătorii nu am avut, ne mai ciondăneam, că era tipul de om care știa să reacționeze și la o glumă, pentru că mergea cu
mine, vedea și el, auzea tot felul de lucruri hazlii, chiar și la un banc pe care îl spuneam se amuza. Niciodată nu m-ar fi refuzat la ceva. Dacă nu ieșea ceva, spunea „Lasă, Mari.” Nu că suntem noi modelele pământului, ne-am înțeles și când am câștigat și când am pierdut. A fost jumătatea sufletului meu, a fost atât de manierat și de educat, nu l-am văzut nici pe el, nici pe socru beți, măcar piliți.
Niciodată. Așa era maniera lui. Râdea. Ne mai distram. Nu are cum să iasă din suflet. Îi simt lipsa, normal. Ai un prieten de 10, 20 de ani și tot îi simți lipsa sau ți-e greu să-l uiți. Pentru mine, ca om în viață, cea mai mare durere sufletească, nu e nicio palmă, pumn, ci dezamăgirea primită de la oameni. După moarte e cea mai mare durere din suflet. Nu am avut dezamăgiri de la familie sau de la soț.
Circulă sânge prin vene, nu ciment. La 66 de ani s-a întâmplat cu el.”, a mai povestit Maria Cârneci.
