Maria Constantin a dat declarații la “Teo Show” atât despre fiul ei, cât și despre căsnicia cu Marcel Toader.
Maria Constantin este o cântăreață de muzică populară, foarte apreciată și îndrăgită de către români. Ea a dat dovadă de sinceritate de multe ori de-a lungul aparițiilor sale. Recent, a avut un alt moment de sinceritate, unde a decis să vorbească în fața oamenilor care o îndrăgesc despre fiul ei din prima căsnicie.
Aceasta a dezvăluit faptul că lipsa celui mic a făcut-o să sufere extrem de tare, însă, a fost cea mai bună decizie pentru fiul ei când a fost lăsat în casa părinților tatălui, alături de el. Vedeta a luat această decizie pentru că nu avea o situație financiară bună, deși făcea parte dintr-un ansamblu renumit. Ea a mai vorbit și despre momentele grele în care băiatul ei nu a putut să îi fie alături, precizând și faptul că și-a dorit chiar să nu se mai trezească.
„Cumva am pornit un război pentru copil. Copilul a fost crescut doar acolo, în casa părinților fostului soț și era cumva obișnuit cu toată lumea de acolo. În momentul în care eu am plecat de acolo, am plecat împreună cu fiul meu, numai că el nu s-a obișnuit. Eu trebuia să merg să fac bani cumva, că nu aveam o situație financiară foarte bună în acel moment, chiar dacă eram angajată la un ansamblu de renume.
Citeste si: Ce reacție a avut Maria Constantin, după ce Iulia Albu a jignit-o
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Maria Constantin, mamă pentru a doua oară?: „Dacă vrea Doamne, Doamne”
Despre căsnicia Mariei Constantin cu Marcel Toader
Totodată, Maria Constantin nu a ezitat să vorbească și despre căsnicia avută cu Marcel Toader. Aceasta a susținut faptul că a învățat ce înseamnă cu adevărat depresia, în momentul în care în căsnicia ei a apărut infidelitatea din partea lui. Cântăreața a mărturisit că în perioada respectivă mintea ei a fost inundată de nenumărate gânduri negre, însă, fiul ei a reușit să o ajute să treacă peste. De asemenea, Maria Constantin a fost prima persoană care a aflat despre decesul lui Marcel Toader.
Citeste si: Maria Constantin, făcută praf de Cristi Mitrea: „Credeam că Maria este proastă”
Citeste si: Marcel Toader, în ultimele clipe de viață. Prietenii sunt în stare de șoc!
„A fost vorba de infidelitate, dar nu din partea mea. Atunci am cunoscut depresia. Ai impresia că viața ta nu mai are sens, că poate să se sfârșească și în secunda doi. Singura chestie care m-a motivat a fost copilul meu, pentru că altfel cine știe la ce aș fi recurs. Și da, am avut gânduri, de nenumărate ori. Mi-am dat seama de cum sunt oamenii, pentru că nimeni nu mă suna să mă întrebe: Ești bine? Ai nevoie de ceva?
Să știi că au fost momente în viața mea în care i-am gândit rău. N-am putut să îi fac rău, dar i-am gândit și o să vezi că ironia sorții face ca eu să primesc telefonul și să aflu prima că a murit. Nu i-am dorit niciodată moartea, Doamne ferește. Nu doresc răul nimănui, indiferent cât rău mi-a făcut.”, a mai declarat Maria Constantin.
Citeste si: Cine a fost Nosfe. „Eu m-am apucat de rap în 2002, am experimentat în primii trei ani foarte multe chestii"