Maria Ghiorghiu a avut inca o data dreptate. A facut o previziune, pe care a scris-o pe bloc, iar la numai 10 ore acea tragedie s-a intamplat.
„Dragii mei,
În aceasta dimineaţă trează fiind, văd înspre Sud o intersecţie mai mare, iar pe marginea unei borduri de pe asfalt, s-au aşezat doi copilaşi nu mai mare de 9 anişori. Copilaşii vorbeau între ei, era ziuă, şi brusc a început un CUTREMUR foarte intens, CUTREMUR ce aproape să-i răstoarne de pe bordura asfaltului.
Copilaşii înlemniseră de teamă şi se uitau unul altul nestiind ce să facă.
Dragii mei, vom auzi de un astfel de CUTREMUR intens, dar să nădăjduim dragii mei, că nu vor fi şi victime omeneşti.
DUMNEZEU şi MĂICUŢA DOMNULUI ocroteşte ROMÂNIA şi POPORUL SĂU ales, dar şi noi trebuie, ca să merităm acest minunat lucru divin, prin respectare şi implinirea PORUNCILOR, prin Rugăciune şi fapte bune, prin mila şi Iubire faţă de Aproapele nostru.
La 10 ore de la profetia sa, cutremurul s-a produs. Seimsul a avut o magnitudine de 6,7 grade pe scara Richter si a avut loc in Guatemala.