Jurnalista are anumite valori împământenite de la părinții săi.
Marina Almășan, în vârstă de 58 de ani, este o femeie foarte sinceră și asumată, care de-a lungul timpului nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă a riscat să fie interpretată greșit sau să câștige antipatia celor din jur. Jurnalista are anumite valorile foarte bine împământenite, de la care nu se abate, indiferent de situație. Marina Almășan a dezvăluit recent, în cadrul unei emisiuni TV, că aceste valori le-a moștenit de la părinții săi, care și-au pus amprenta serios asupra dezvoltării sale.
Marina Almășan, despre loialitate
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Una dintre valorile pe care jurnalista le-a dobândit de la tatăl său a fost aceea a loialității, atât în viața personală, cât și în cea profesională.
„ Am fost crescută să fiu loială, loială până la Dumnezeu. Tata, jurnalist și el, ardelean, mi-a spus că televiziunea română m-a făcut pe mine ceea ce sunt și nu este frumos să îi întorc spatele. Mi s-a părut foarte importantă chestia asta. Eram la început, când într-adevăr, eram pe val .”, a declarat Marina Almășan.
Marina Almășan nu suportă să aibă datorii
Tot din familie, Marina Almășan a fost învățată să nu aibă niciun fel de datorie, lucru ce a marcat-o profund, mai ales atunci când a fost nevoită să facă un credit pentru a-și achiziționa o mașină.
„ Nu am datorii, nu, niciodată. Este lucrul pe care l-am învățat din familie, să nu acumulez datorii. Am fost întotdeauna îngrozită de ideea de a face rate, cu toate că este o prostie în zilele noastre. Eu așa am fost învățată, să nu fac rate, sau dacă îmi fac, că mi-am făcut și eu, n-ai cum, n-am avut cum să îmi cumpăr mașină fără rate.