Iată cum poți prepara o mască pentru întinerirea pielii chiar la tine acasă. Trucul de care nu știai.
Pielea are nevoie de îngrijire, indiferent de vârsta la care te afli și de obiceiurile pe care tu le ai de zi cu zi. Iată cum poți prepara o mască chiar la tine acasă din banane și avocado pentru întinerirea pielii.
Doamnele și domnișoarele care își doresc un aspect al pielii tot mai tânăr, însă evită saloanele de cosmetică și produsele scumpe pe care să dea banii, trebuie să știe că există o mască pe care o pot prepara chiar la ele acasă, din banane și
avocado, care să le ajute la întinerirea aspectului. Rutina noastră de zi cu zi este una haotică, de la felul în care ne odihnim, la cum avem grijă la ten, chiar și la ce anume mâncăm. Toate acestea se răsfrâng și asupra pielii, iar odată cu trecerea timpului, atât ani, cât și obiceiurile proaste, își pun amprenta pe fața noastră. În astfel de momente este bine să oferim un ajutor tenului nostru, cum ar fi o mască realizată chiar la noi acasă, care să contribuie la procesul de îngrijire, hidratare, și întinerirea pielii.
Iată cum poți prepara masca din avocado și banane.
Pasați banana și avocado împreună, apoi adăugați mierea și amestecați foarte bine până când toate ingredientele se omogenizează. Înainte de a aplica masca pe față, asigurați-vă că v-ați clătit pielea cu apă călduță. Aplicați masca și lăsați-o să acționeze timp de 30 de minute. Clătiți apoi pielea cu apă caldă și hidratați-vă fața cu produsul pe care îl folosiți în mod normal înainte de culcare. Puteți folosi această mască de până la trei ori pe săptămână.
Care sunt beneficiile acestei măști?
Atunci când vorbim de produse naturale, trebuie să fim conștienți că nu are cu ce să înrăutățească modul în care tenul nostru va arăta. În cazul în care nu știați, bananele nu sunt doar pline de antioxidanți și perfecte pentru un mic dejun sănătos, ci ele reprezintă și un remediu natural pentru fața ta. Bananele sunt o sursă excelentă împotriva acneei și, totodată, ajută la producerea colagenului și elastinei care luptă împotriva semnelor îmbătrânirii.
Persoanele care se confruntă cu un ten uscat pe timpul iernii, trebuie să știe că pot folosi bananele pentru a-și hidrata tenul. Bananele reduc și iritațiile pielii și ajută la estomparea anumitor cicatrici. Nici avocado nu este doar gustarea perfectă, ce poate fi aliatul tău împotriva pielii deshidratate. Combate petele pielii, ajută împotriva vergeturilor, hidratează în profunzime pielea și este bogat în antioxidanți care îmbunătățesc aspectul tenului. Persoanele care se confruntă cu pungi sub ochi pot folosi avocado pentru a scăpa de ele.
Acum că știi toate secretele și beneficiile acestora, nu ezita să încerci masca naturală chiar la tine acasă. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi de frumusețe, precum și trucuri care te vor ajuta să obții cele mai bune rezultate în îngrijirea personală.