Masca de față hidratantă este extrem de benefică în sezonul rece. Tenul are nevoie de mai multă îngrijire atunci când temperaturile sunt scăzute, așa că nu ezitați să apelați la măștile care îl vor hidrata în profunzime.
Fiecare femeie știe sau ar trebui să știe că iarna tenul are cel mai mult de suferit, din cauza temperaturilor scăzute. Tocmai de aceea, măștile hidratante nu trebuie să lipsească din ritualul de îngrijire.
Masca de față hidratantă, salvarea tenului în anotimpul rece
Chiar dacă iarna nu și-a intrat încă în drepturi, din punct de vedere al temperaturilor, totuși vremea este neprietenoasă cu tenul nostru.
Pielea de pe față este mult mai sensibilă în anotimpul rece și are nevoie de un plus de hidratare. Bineînțeles că trebuie să folosiți și dimineața, dar și seara, o cremă de față, potrivită tenului dumneavoastră.
Crema nu este însă suficientă iarna. Salvarea vine de la măștile de față. Cu cât sunt mai hidratante, cu atât mai bine. Puteți să vă cumpărați astfel de produse din farmacii, dar le puteți prepara și acasă.
Dacă optați pentru a doua variantă, v-am pregătit câteva idei, care să vă ajute să vă alegeți cea mai potrivită mască.
Mască de avocado
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Dacă aveți tenul uscat, avocado este soluția perfectă pentru dumneavoastră. Vântul și frigul afectează în special pielea sensibilă și uscată și tocmai de aceea, aveți nevoie de vitaminele și mineralele pe care vi le poate oferi avocado.
Scoateți miezul din fruct, pasați-l foarte bine și adăugați puțin ulei de măsline. Aplicați masca pe față și lăsați-o câteva minute, după care clătiți foarte bine.
Mască din miere și iaurt
O altă variantă perfectă pentru a hidrata tenul este și masca din miere și iaurt. Amestecați câte o linguriță din fiecare ingredient și puneți și puțină vitamina A uleioasă.
Lăsați masca pe față pentru 20 de minute.Mască din chefir sau iaurt
Lactatele sunt extrem de benefice, mai ales pentru tenul mai matur, cu riduri. Iaurtul sau chefirul vă vor ajuta să vă refaceți pH-ul natural, iar pielea va arăta mult mai întinerită. Lăsați iaurtul pe față timp de 10 minute și apoi clătiți cu apă rece.
Cum hidratați tenul gras
Dacă tenul dumneavoastră este gras, dar simtiți că are nevoie de hidratare, încercați să evitați măștile de față care conțin uleiuri.
Cea mai bună soluție în cazul dumneavoastră este masca din albuș de ou. Bateți foarte bine albușul cu o furculiță și apoi aplicați-l pe față. Trebuie să-l lăsați să acționeze timp de 30 de minute, după care vă spălați foarte bine pe față.
Puteți încerca și o mască din fulgi de ovăz. Trebuie doar să amestecați o mână de fulgi de ovăz cu miere și cu un gălbenuș de ou. Aplicați această pastă pe față și lăsați-o să-și facă efectul timp de 20 de minute. După aceea, spălați-vă foarte bine pe față cu apă rece.
Și masca de față din dovleac va hidrata foarte bine tenul gras. Într-un castron, puneți două sau trei lingurițe de piure de dovleac, două lingurițe de miere și o linguriță de lapte.
Amestecați foarte bine, puneți și puțin oțet și pasta astfel obținută o aplicați pe față. După o jumătate de ora, vă spălați cu apă rece.